Ministrul Sănătății: Se modifică regulile de acces al preoților și aparținătorilor la pacienții internați cu coronavirus. Se modifică normele pentru înmormântări

Ministrul Sănătății a anunțat modificarea ordinului ce reglementează felul în care reprezentanții cultelor au acces la pacienții internați în spital cu COVID-19 și modul în care sunt organizate înmormântările. "Credem că e bine ca pacienții care au nevoie de susținere să o primească atât din partea reprezentanților cultelor, cât și din partea unui aparținător. Asta trebuie să se facă în condiții de siguranță", a declarat Vlad Voiculescu. În privința numărului de persoane care pot lua parte la o înmormântare, ministrul a precizat că rămân valabile aceleași reglementări ca la adunările publice.

Regulile pentru înmormântare ar putea fi schimbate

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat de curând că regulile pentru înmormântare trebuie schimbate „pentru ca lumea că poată să facă ritualul după obiceiuri”. Autorităţile au purtat discuţii şi cu reprezentanții cultelor care au cerut, printre altele, ca numărul persoanelor să fie mai mare şi să fie respectate obiceiurile fiecărui cult în parte.

Japonia. Slujbe online de pomenire

Tot mai multe înmormântări și slujbe de pomenire din Japonia au început să se desfășoare online. Restricțiile legate de criza sanitară limitează numărul de participanți la asemenea evenimente, așa că firmele care oferă servicii funerare își reorientează oferta.

Draga Olteanu Matei, condusă pe ultimul drum. Actrița a fost înmormântată cu onoruri militare

Îndrăgită de o ţară întreaga pentru rolurile jucate și pentru ceea ce era dincolo de scenă și de reflectoare, Draga Olteanu Matei a fost condusă astăzi pe ultimul drum de sute de persoane! Oamenii i-au mulțumit în lacrimi marii actrițe că peste 50 de ani le-a fost un adevărat ghid spiritual, fiindu-le aproape și învățându-i să învingă vremurile grele cu un pic de umor. Draga a fost înmormântată alături de soțul ei în Piatra Neamț, orașul unde și-a trăit ultimii 13 ani de viață și pe care l-a iubit atât de mult.