Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SICAP licitaţie pentru achiziţionarea de autovehicule, în baza unui acord-cadru cu o valoare totală estimată de 307.650.000 lei.
Un coif medieval de sorginte vikingă, unicat în România, a fost recuperat de poliţişti, după aproape două luni de investigaţii, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Șoferul vinovat de producerea, vineri dimineață, a unui accident în care și-au pierdut viața trei oameni, printre care și un copil de șase ani, pe autostrada A1, în județul Timiș a fost prins în urmă cu puțin timp.
Două persoane au fost reținute, iar pentru o alta s-a dispus controlul judiciar în urma a 10 percheziții desfășurate în municipiul București și în județele Ilfov, Călărași și Suceava, într-un dosar privind producerea, deținerea sau comercializarea în mod ilicit de produse accizabile.