13 pacienţi infectaţi cu acinetobacter au murit la Institutul „Marius Nasta” anul acesta. Blocul operator şi secţia de terapie intensivă, închide de trei săptămâni

13 dintre pacienţii care au murit la Institutul Marius Nasta din Bucureşti în primele două luni ale acestui an au fost contaminaţi cu o bacterie periculoasă, potrivit datelor oficiale raportate miercuri. E o cifră de aproape trei ori mai mare decât cea anunţată iniţial de reprezentanţii spitalului. Secţia de terapie intensivă şi blocul operator rămân închise. Mâine, inspectorii DSP vor preleva probe şi, dacă vor ieşi confome, se va relua activitatea.

Acinetobacter a mai făcut o victimă. Încă o pacientă a murit la Institutul Marius Nasta, din cauza infecției intraspitalicești

O femeie de 40 de ani, contaminată cu o bacterie foarte periculoasă, a murit miercuri. Este al treilea deces la Institutul "Marius Nasta", unde au fost anulate toate operațiile și se face dezinfecție generală. Un șef de secție de la chirurgie crede însă că spitalul nu mai are nicio șansă - ar trebui dărâmat și construit de la zero, pentru că medicii nu își pot face meseria într-un "closet".