Ninge în mare parte din ţară. Cod portocaliu de viscol la munte și pe litoral
Ninge în mare parte din regiunile ţării, iar pentru următoarele 24 de ore se anunţă viscol la munte în 9 judeţe, dar şi în Constanţa şi Tulcea pentru care s-a emis şi un cod portocaliu, valabil până duminică seara, la ora 20. În zonele înalte vântul va sufla cu până la o sută de kilometri pe oră. În vigoare este deja un Cod Galben de vânt în Banat, Crișana și jumătatea de vest a Transilvaniei, iar din această seară avem şi un cod galben de viscol în jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea. În nord-vestul ţării din cauza ninsorii a fost avalanşă pe DN75 în judeţul Bihor, iar drumul spre Muntele Mic, în Caras Severin, a fost blocat de mai mulţi brazi doborâţi.
4 februarie 2023, 11:51