internat
Președintele Donald Trump, diagnosticat cu COVID, ar putea fi externat chiar astăzi din spitalul militar unde se află de trei zile. Dar, în stilul sau caracteristic, le-a făcut încă o surpriză americanilor: a ieșit la o scurtă plimbare cu coloana oficială, pentru a-și saluta susținătorii. Apoi, s-a întors în izolare.
O fetiţă de opt ani a murit după ce a căzut la internat. Copila era nevăzătoare şi nesupravegheată în momentul accidentului
Tragedie la un liceu pentru nevăzători din Târgu Frumos. O fetiţă de 8 ani a murit după ce a căzut peste balustrada internatului în care se afla. A fost transportată la spital şi a fost operată de urgenţă, dar nu a supravieţuit.

Spitalul Elias: Ion Iliescu s-a prezentat cu febră
Reprezentanții Spitalului Elias anunță, oficial, că Ion Iliescu a fost internat, vineri, în unitatea spitalicească, pentru investigații, fostul președinte prezentându-se cu febră, scrie Mediafax.

Actorul care îl interpretează pe Jon Snow, internat din cauza stresului după încheierea serialului „Game of Thrones"
Actorul Kit Harington, devenit celebru pentru rolul Jon Snow din "Game of Thrones", s-a internat într-o clinică americană în Statele Unite ale Americii din cauza stresului, după încheierea serialului, potrivit BBC.
Locatarii unui fost cămin de liceu din Ploiești riscă să fie evacuați, pentru că unitatea de învățământ va fi închisă
Au locuit de peste 10 ani într-un cămin care aparține unui liceu din Ploiești, au plătit utilitățile și chiria, iar acum riscă să fie evacuați. Unitatea de învățământ va fi închisă anul acesta. Iar oamenii sunt îngrijorați că vor ajunge pe străzi. Reprezentanții primăriei au hotărât închiderea liceului, dar spun că încearcă să găsească o soluție pentru cei care se adăposteau acolo.
Cristian Ţopescu, internat de urgenţă. Fostul comentator sportiv este supus mai multor investigaţii
Cunoscutul comentator sportiv Cristian Ţopescu a ajuns în stare destul de gravă la spitalul Elias, la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a fost supus mai multor investigaţii.