inundaţii Moldova
Băiatul de 4 ani care a căzut, ieri, în apele învolburate ale unui pârâu de lângă casă în timp ce se juca, a fost găsit înecat. Se afla la 5 kilometri în aval, pe răul Bistrița Ardeleană.
Vieți luate de ape. Un băiețel de 4 ani și o femeie de 70 de ani, luați de viitură
De la inundații la viscol, și de la averse cu grindină la rafale de vânt de peste 100 km la oră. Așa arată tabloul meteorologic al ultimelor 24 de ore. Iar urmările au fost pe măsură: sute de gospodării inundate, culturi distruse sau clădiri avariate. În plus apele revărsate și-au luat deja tributul în vieți omenești.
Vizită în Moldova, după inundaţiile din vară, presărată cu gafe. Premierul Viorica Dăncilă a verificat lucrările de reparații în zonele afectate de ape
Viorica Dăncilă a mers, astăzi, în Moldova, acolo unde inundaţiile din iunie au distrus sute de case, drumuri şi poduri. Guvernul a alocat fonduri pentru reparaţii, iar şefa Executivului a vrut să vadă în ce stadiu sunt lucrările. În discuţiile cu cei de acolo, premierul a avut un şir de exprimări nefericite.

Bilanțul inundațiilor în jud.Neamţ, aflat sâmbătă sub Cod roșu: Zeci de gospodării inundate, sute de persoane evacuate şi un bărbat decedat
Inundaţiile produse în ultimele 48 ore în judeţul Neamţ au afectat 53 de locuinţe şi 122 de gospodării, potrivit ultimului bilanţ realizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), citat de Agerpres. Judeţul Neamţ a fost, sâmbătă, sub avertizare de cod roşu de inundaţii în bazinul hidrografic Trotuş.
Ploile și vijeliile au făcut prăpăd în țară: Un copil mort, oameni izolați, sute de gospodării inundate și drumuri distruse
Disperare pentru 500 de suflete din comuna vrânceană Jitia. Oamenii au rămas izolați, după ce o viitură pe râul Râmnic a distrus podețul de tuburi de pe DN 2N. Tablou apocaliptitc și în judetul Bacău, unde sute de gopsodării au fost inundate, după ce râul Slănic a iesit din matcă. În pericol de izolare se află și stațiunea Olănești, din cauza unei alunecări de teren. Avertizările meteorologilor s-au prelungit. Pentru zona Moldovei a fost emis un cod portocaliu, iar riscul de inundaţii se menţine până duminică.
"Ce să fac, unde să mă duc? Nu am unde..." - Tablou apocaliptic în județul Bacău în urma ploilor torențiale
Râul Slanic a ieșit din matcă și a inundat sute de gospodării. Drumul principal de intrare în orașul Slănic Moldova s-a surpat și a blocat complet traficul. Mai multe autocare pline cu turişti şi alte maşini au aşteptat ore în șir până la reluarea circulației. După-amiază, un copil de 13 ani din localitatea Coţofăneşti, județul Bacău, a fost lovit de trăsnet. Medicii au ajuns repede, dar nu i-au putut salva viaţa.