Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din 12 bazine hidrografice, valabilă până luni la amiază.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă seara, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă pe râuri din judeţul Braşov, până duminică, la ora 3:00.
Grindina care a bătut duminică a făcut prăpăd în multe localităţi din Oltenia. Bucăţile de gheaţă au distrus solarii, culturi de legume, pomi fructiferi. Fermierii au rămas neputincioşi în faţa furiei naturii. Vijeliile de cod roșu care au măturat judeţele Dolj şi Teleorman au provocat pagube însemnate. Zeci de localităţi au fost vizate de avertizare, inclusiv municipiul Craiova, unde canalizarea nu a putut prelua toată apa adusă de ploile extreme. În Teleorman, mai multe acoperişuri au fost smulse de vântul puternic, copaci au fost rupţi şi aruncați pe autoturisme, iar curentul electric a fost întrerupt mai multe ore.
Cantitatea de apă căzută la Craiova a depășit 25 l/mp, iar canalizarea nu a mai făcut față. Au fost închise pasajele Universitatea, Bariera Vâlcii și Electroputere, unde mai multe mașini au rămas blocate. De asemenea, au fost suspendate toate activitățile dedicate Zilelor Craiovei, din zona centrală a orașului. Până la ora 23.20 au fost emise succesiv 4 avertizări nowcasting cod roșu pentru localități din Teleorman.
Ministrul Tánczos Barna a convocat duminică o nouă ședință extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor hidro-meteo de cod galben și cod portocaliu."Din păcate pericolul nu a trecut, deoarece vârful episodului de vreme rea pe care îl traversează România va avea loc abia în această seară. Vreau să luăm foarte în serios aceste prognoze, precum și posibilitatea emiterii unor avertizări hidrologice cod roșu în anumite zone, în această noapte", a declarat ministrul.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Caraş Severin, Braşov, Vâlcea, Olt şi Argeş, valabilă până luni la ora 12:00.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din trei bazine hidrografice, valabilă până luni, la ora 12:00.