Putin spune că masacrul de la Bucha e "un fake", iar Rusia are drept obiectiv "să ajute" oamenii din Donbas. Zelenski: "Cu aceste imagini va fi asociată armata rusă: cu torturarea unui bebeluş"

Masacrul din localitatea Bucha este "un fake", a declarat astăzi Vladimir Putin. "Misiunea noastră este să atingem toate obiectivele stabilite, minimizând pierderile. Vom acţiona într-o manieră constantă, calmă, conform planului care a fost întocmit la început de Statul Major", a declarat liderul de la Kremlin la cosmodromul Vostocinîi, din Orientul Îndepărtat al Rusiei.

Cinci orașe din Lugansk, bombardate de ruși. Rasputița și a doua primăvară ucraineană împotmolesc din nou forțele Moscovei. Capcana de la nord de Kiev, valabilă și în est

Oficialii ucraineni au anunţat că astăzi au avut loc noi bombardamente în Donbas, zona din estul Ucrainei pe care se concentrează acum ofensiva rusă, relatează CNN. Dincolo de problema umanitară, legată de evacuarea cât mai grabnică a civililor, sunt analizate și chestiunile de tactică militară. Ploile puternice din aceste două zile ar putea îngreuna înaintarea trupelor rusești, care vor fi forțate din nou să aleagă rutele asfaltate, exact ca în nordul Kievului. Conform prognozei, va ploua mai multe zile.

Cancelarul Austriei va merge luni după-amiază la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin

Cancelarul austriac Karl Nehammer se va deplasa luni după-amiază la Moscova, pentru a se întâlni cu preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Viena, potrivit agențiilor internaționale de presă. Nehammer s-a întâlnit sâmbătă cu Zelenski la Kiev și a dat asigurări că, în ciuda neutralității țării sale, va valida toate pachetele de sancțiuni la adresa Federației Ruse.

EXCLUSIVITATE Oleksander și-a încuiat casa și a plecat ca să își salveze familia. Astăzi s-a întors în Borodianka și casa lui nu mai e. Blocurile din oraș, rupte în două de bombe. Supraviețuitorii își caută rudele

Moarte și ruine! Asta a lăsat în urma armata rusă în Borodianka, o localitate de la nord de Kiev. Imaginile surprinse acolo de echipa Știrilor TVR sunt tulburătoare. Oamenii povestesc suferința pe care au îndurat-o de când a început războiul. Unii au reușit să fugă și s-au întors acum să își plângă rudele moarte. Alții au căzut secerați de bombele și atrocitățile comise de ocupația rusă. Mărturiile, într-un reportaj ÎN EXCLUSIVITATE realizat de Alexandru Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă.

Boris Johnson: "Cred că ucrainenii au arătat curajul unui leu, dar tu, Volodimir, ai fost răgetul leului". Admirația britanică se concretizează în rachete anti-navă și blindate trimise Ucrainei

Regatul Unit al Marii Britanii va trimite 120 de vehicule blindate şi noi sisteme de rachete anti-navă pentru a sprijini Ucraina împotriva invaziei ruse. Anunţul a fost făcut după întâlnirea de la Kiev dintre preşedintele Zelenski şi premierul Boris Johnson. Între timp, Rusia susţine că a distrus un convoi de blindate al ucrainenilor.