Ioana Mihăilă

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunțat în prima sa conferință de presă, organizată imediat după depunerea jurământului, că ministerul va transmite pentru următoarea şedinţă a Executivului o ordonanţă de urgenţă prin care să se faciliteze vaccinarea la nivelul cabinetului medicului de familie. Invitat la Tema Zilei, coordonatorul campaniei naționale de imunizare, col dr. Valeriu Gheorghiță, a detaliat că este vorba despre sumele alocate per inoculare.
Ioana Mihăilă - medic și ministru al Sănătății. Și-a început cariera politică în PNL și a continuat în PLUS
Ioana Mihăilă este endocrinolog și a lucrat ca doctor doar în domeniul privat. Deține, împreună cu soțul ei, o clinică și două cabinete medicale. Se consideră un bun organizator și negociator. Prioritatea mandatului de ministru este legată de sprijinirea spitalelor în depășirea actualei crize sanitare.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: Trei priorități în mandatul meu: atragerea de fonduri pentru reforme și investiții, creșterea accesului la servicii și reforma managementului spitalelor
La scurt timp după ce a depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis, noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, a susținut o conferință de presă la sediul ministerului. "Nu cer liniște, perioade de grație sau păsuire, dar mi-aș dori ca această criză majoră de sănătate publică să ne găsească lucrând împreună - medici, politicieni, jurnaliști, asistenți medicali, fiecare om responsabil din țară care își dorește sănătate pentru el și familie, indiferent de diferențele de opinie sau de alte diferențe" - a spus noul ministru al Sănătății, în prima sa ieșire publică.

Klaus Iohannis: Le cer guvernanților mai puține dispute și mai mult dialog, mai puțină patimă politică și mai multă responsabilitate, mai puțin orgoliu și mai multă colaborare
Președintele Klaus Iohannis a prezentat miercuri seară, într-o conferință de presă propriile concluzii după conflictul din cadrul coaliției de guvernare. "Acum nu este momentul intensificării disputelor sau al orgoliilor politice, de nicio parte. (...) Le cer guvernanților mai puține dispute și mai mult dialog, mai puțină patimă politică și mai multă responsabilitate, mai puțin orgoliu și mai multă colaborare. Pe scurt, le cer să aibă ca prioritate agenda cetățeanului", a declarat Klaus Iohannis. Șeful statului a susținut conferința de presă la scurt timp după ce noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, propus de USR-PLUS, a depus jurământul. Declarația a fost transmisă în direct, în Ediție specială, pe TVR 1.

Ioana Mihăilă a depus jurământul în funcția de ministru al Sănătății. Președintele Klaus Iohannis: Vă doresc să vă integrați în echipa guvernamentală. Mesaj pentru guvern: Să o sprijiniți pe noua colegă
Medicul Ioana Mihăilă și-a preluat mandatul miercuri seară și devine al patrulea ministru al Sănătății de la declanșarea pandemiei. A ajuns la minister în numai câteva ore de la nominalizarea sa de către USR-PLUS, dar la finalul unor zile tensionate și după ce s-au aruncat vorbe grele la supărare. În final, liderii coaliției au căzut la pace. Șeful statului le cere guvernanților mai puține dispute și mai mult dialog. Miniștrii au misiunea să rezolve crize și nu să le provoace, avertizează Iohannis.

Ce conține acordul semnat de liderii partidelor de la guvernare: revocarea unui ministru - doar după informarea partidului său și o dezbatere în coaliție
Ședința liderilor coaliției de guvernare a avut drept rezultat, pe lângă decizia de nominalizare a unui nou ministru pentru Sănătate, și un act adițional la Acordul de guvernare încheiat în decembrie. Noul document stabilește că “deciziile politice majore se iau colegial cu acordul formațiunilor din coaliție”, iar “prerogativa constituțională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Președinte se exercită după informarea prealabilă a formațiunii care l-a propus pe ministru”. Actul impune și câteva reguli de funcționare a coaliției.
Liderii partidelor din coaliție au semnat un act adițional la acordul de guvernare. Florin Cîțu: Coaliția merge mai departe, de mâine vom avea un ministru al Sănătății
Liderii coaliției de guvernare au găsit astăzi soluții ca să iasă din blocajul creat după demiterea lui Vlad Voiculescu. Ei au semnat un act adițional la acordul de guvernare. USR-PLUS urmează să anunțe mâine propunerea pentru Ministerul Sănătății.

Premierul Florin Cîțu: Ne vom uita la toate documentele emise în ultima perioadă de Ministerul Sănătății. "Înţeleg că aveau o problemă cu documente publicate cu numere de telefon, ceea ce este o nebunie"
Premierul Florin Cîțu a anunțat luni la prânz că vor fi verificate toate documentele emise în ultima perioadă de Ministerul Sănătății. "Deja avem două documente sau trei, unele dintre ele date în afara cadrului legislativ, altele au fost publicate în Monitorul Oficial, unele, iarăşi, înţeleg că aveau o problemă cu documente publicate cu numere de telefon, ceea ce este o nebunie", a subliniat Cîțu.

Ludovic Orban: Premierul beneficiază de susținere totală. Noi nu ne jucăm cu România. 'Criză în coaliție' e poate prea mult spus, e o reacție emoțională. Cîțu: Așteptăm un ministru competent la M. Sănătății
"Premierul beneficiază de susținere totală, nici nu se pune în discuție vreo secundă schimbarea configurației politice. Noi nu ne jucăm cu România, a declarat Ludovic Orban la finalul ședinței conducerii PNL desfășurate astăzi. El a avertizat totodată că, în momentul în care un ministru îl atacă pe premier, trebuie să plece acasă. "În acest moment, modul cel mai responsabil de a rezolva această criză este să primim o nominalizare a unui ministru competent al Sănătăţii", a declarat, la rândul său, șeful Executivului, în conferința de presă comună cu președintele PNL.