Klaus Iohannis: Strategia de vaccinare va fi făcută publică săptămâna viitoare, iar coordonatorul campaniei va fi medicul Valeriu Gheorghiță. Vaccinarea se va face etapizat

Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă, după ședința de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei Covid-19, la care au participat și premierul, miniștrii Apărării, al Sănătății, șeful DSU, dar și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Președintele Iohannis: Economia își revine, evităm o recesiune tehnică. Săptămâna viitoare prezentăm public planul național de redresare și reziliență

Președintele Klaus Iohannis a avut vineri, de la ora 11:00, la Palatul Cotroceni, o ședință pe tema Planului Național de Relansare și Reziliență, la finalul căreia a anunțat că România poate evita o recesiune tehnică. De asemenea, șeful statului a precizat că starea de alertă va fi prelungită și a avertizat din nou că setul de măsuri pentru prevenirea infectării trebuie respectate cu strictețe.

Președintele Iohannis, după ședința privind gestionarea epidemiei COVID-19: Până nu vom avea un vaccin eficient nu există o altă soluție decât impunerea unor noi măsuri restrictive severe

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, de la ora 15.00, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, la care au participat premierul Ludovic Orban, mai mulți miniștri și specialiști din domeniul medical. TVR 2 a transmis în direct declarațiile președintelui după această ședință.

Klaus Iohannis: "Eforturile Guvernului în acest moment se concentrează pe infrastructură, în special pe autostrăzi și căi ferate". Fonduri și pentru fermierii afectați de secetă

Președintele Klaus Iohannis a declarat că discuțiile de marți cu premierul Ludovic Orban și câțiva membri ai Executivului au vizat planul național de redresare economică, accentul punându-se pe infrastructură și agricultură. „Autostrăzile sunt foarte, foarte importante”, spus șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis: Genocidul împotriva romilor trebuie recunoscut și studiat în școli

Președintele Klaus Iohannis consideră că genocidul împotriva romilor este ignorat și puțin studiat, fiind important ca acesta să fie recunoscut și studiat în școli. Potrivit unui mesaj al Klaus Iohannis, transmis cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, prin asumarea Holocaustului și a atrocităților petrecute în acea perioadă, se poate preveni repetarea greșelilor trecutului.

Dispute pe scena politică legate de gestionarea epidemiei de COVID-19

Președintele Klaus Iohannis consideră PSD unicul vinovat pentru creşterea numărului bolnavilor de COVID. În replică, președintele interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, spune că Executivul condus de Ludovic Orban a pierdut controlul asupra pandemiei şi trebuie înlăturat de la Palatul Victoria prin moţiune de cenzură. PSD se pregăteşte să dea jos Guvernul la jumătatea lunii august.

La 1 iunie se dă startul vacanțelor. Operatorii așteaptă un plan de măsuri pentru a nu se trezi cu amenzi

De la 1 iunie vom putea merge la mare și vom putea face și plajă. Vestea a venit de la președintele Klaus Iohannis, care a anunțat că vor fi permise deplasările în afara localității. Se vor deschide și terasele și cele mai multe hoteluri. Operatorii fac pregătiri, dar speră să primească zilele acestea un plan clar de măsuri pentru a nu ajunge să plătească amenzi în cazul unor controale.