Încălcări ale regulilor anti-Covid la ceremonia de la Peştera Sfântului Apostol Andrei din Constanța. Credincioșii au fost lăsați să treacă, indiferent din ce județ veneau

După un scandal împins până în fața judecătorilor, pelerinajul de Sfântul Andrei, la peștera în care a trăit apostolul, nu le-a fost interzis credincioșilor. Au fost doar câteva sute, dar, în ciuda restricțiilor anunțate, au fost lăsați să ajungă la serviciul religios, indiferent de localitatea din care veneau. Poliţia şi Jandarmeria susțin că aceștia ar putea primi amenzi prin poştă.

ÎPS Teodosie, oprit de filtrul de poliție în drum spre Peștera Sfântului Andrei. Înaltul prelat nu renunță și cheamă oamenii la pelerinaj

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu renunță și îi cheamă din nou pe credincioși la slujba de la Mănăstirea Sfântul Andrei din județul Constanța. Atenție, însă! Potrivit regulilor, doar localnicii se pot închina luni acolo. Pregătirile la mănăstirea și peștera Apostolului care a adus creștinismul în România sunt gata - s-au amenajat culoare speciale, s-au făcut marcaje, iar oamenii vor avea la dispoziție măști și dezinfectanți.