România este țara care ajută cel mai mult Republica Moldova, iar mai bine de jumătate dintre cetățenii de peste Prut au vizitat-o cel puțin o dată. Concluziile apar in Barometrul privind relațiile dintre cele două țări despărțite de Prut. Studiul a fost realizat la începutul acestui an și a abordat și subiecte sensibile, precum situația tensionată de la granița Ucrainei cu Rusia.