Israel
Miniştrii de externe din şase ţări arabe i-au cerut sâmbătă secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, "încetarea imediată" a ofensivei israeliene împotriva Gaza, pentru a pune capăt "catastrofei" din enclava palestiniană, şi au considerat că este "inacceptabil să o justifice" sau "să o califice drept autoapărare".
"Copii, femei și bătrâni au fost sacrificați, uciși, arşi de vii, răpiți din casele lor". Patru săptămâni de la atacul Hamas asupra Israelului. Peste 1.400 de morți, peste 240 de ostatici. Imaginile atrocităților nu pot fi difuzate vreodată
Sute de tineri care participau la un festival de muzică în deşert au fost ucişi cu sânge rece pe 7 octombrie, sute de copii şi bătrâni şi-au pierdut viaţa în atacurile Hamas, ori au fost luaţi ostatici din kibbutzurile în care trăiau liniştiţi. Șapte octombrie, o zi neagră pentru Israel, un punct de referinţă în istoria acestei ţări, considerat de mulţi drept cel mai grav atentat asupra evreilor, de la Holocaust încoace.
Armata israeliană a prezentat imagini din timpul operațiunilor de distrugere a unor tuneluri ale Hamas din Gaza. Demonstrații pro-palestiniene la Paris, Londra și Roma
Israelul continuă operațiunea terestră intensificată și loviturile aeriene în Fâșia Gaza și respinge ideea unei pauze umanitare dacă nu sunt eliberați toți ostaticii. Vă avertizam, sunt imagini și informații cu un puternic impact emoțional. Vineri seara, 15 oameni au murit și 50 au fost răniți într-un atac asupra unui convoi de ambulanțe, despre care Israelul spune că ar fi adăpostit teroriști Hamas. Au fost bombardate și poziţii ale Hezbollah după atacuri ale mișcării libaneze la graniță. Între timp, la Amman, șeful diplomației americane a discutat cu miniștrii de externe din țări arabe despre cum ar putea fi oprit războiul. Președintele Turciei, în schimb, anunță că rupe orice contact cu premierul israelian. La Paris, Londra și Roma au avut loc ample demonstrații pro-palestiniene.
Volodimir Zelenski: Războiul din Orientul Mijlociu ''deturnează atenţia'' de la Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că actualul conflict dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas "a deturnat atenţia" de la războiul dintre Ucraina şi Rusia, informează AFP.
Turcia îşi recheamă pentru consultări ambasadorul din Israel
Ministerul de Externe de la Ankara a anunţat sâmbătă că l-a rechemat pentru consultări pe ambasadorul turc în Israel, transmite Reuters.
Miting de solidaritate cu locuitorii din Fâşia Gaza, organizat la București de Asociaţia Comunităţii Palestiniene
Miting de solidaritate la București cu palestinenii din Fâşia Gaza. Asociaţia Comunităţii Palestiniene din România şi-a chemat susținătorii în Piaţa Universităţii, de unde au plecat apoi în marş prin centrul Capitalei. Importante forţe de ordine au fost mobilizate pentru această acțiune.
Iranul marchează prin manifestaţii publice ocuparea ambasadei americane la Teheran în 1979
În Iran au loc astăzi manifestaţii publice organizate de stat pentru a marca ocuparea ambasadei Statelor Unite la Teheran în 1979, relatează Reuters.
Președintele Turciei, Recep Erdogan, afirmă că va încerca să faciliteze ratificarea aderării Suediei la NATO
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri presei că va încerca să faciliteze ratificarea în parlamentul de la Ankara a aderării Suediei la NATO, transmite Reuters, care citează ştiri ale televiziunii Haberturk şi ale altor organizaţii de media din Turcia.
Cel puţin 20 de morţi după bombardarea unei şcoli în nordul Fâşiei Gaza, anunță autoritățile controlate de Hamas
Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte zeci rănite într-un atac "ţintit"asupra unei şcoli din nordul Fâşiei Gaza, a anunţat sâmbătă dimineaţa Ministerul Sănătăţii al Hamas din teritoriul palestinian, relatează AFP.

