italia coronavirus
Premierul italian merge astăzi la Procuratură pentru a da explicații privind modul în care guvernul a gestionat, medical și administrativ, pandemia de COVID-19. În Lombardia, regiunea cea mai lovită de coronavirus, zeci de oameni au depus plângere penală împotriva autorităților.
Plângeri penale împotriva autorităților din Franța și Italia. Cetățenii vor să știe dacă s-a făcut tot ce trebuia pentru gestionarea crizei declanșate de coronavirus
Rudele celor răpuși de noul virus în Franța și Italia cer socoteală autorităților pentru modul în care au gestionat, medical și administrativ, criza COVID-19. S-au înregistrat aproape 100 de plângeri penale.

Parchetul din Bergamo îi va audia pe premierul Conte şi doi miniştri despre gestionarea epidemiei de COVID-19
Parchetul din Bergamo îl va audia pe şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, în cadrul unei anchete privind modul în care a fost gestionată epidemia de COVID-19, care a făcut peste 34.000 de morţi în Peninsulă, relatează miercuri agenţiile de presă italiene, preluate de AFP.
Pandemia de coronavirus | Cele mai mici bilanţuri zilnice ale deceselor în Italia, Spania și Marea Britanie. Situația se degradează rapid în Brazilia
Pandemia de coronavirus a ucis aproape 320.000 de oameni în întreaga lume, de la apariţia sa, în decembrie, în China.

Italia permite, din 3 iunie, călătorii fără restricții înspre și dinspre alte țări din Uniunea Europeană
Guvernul Italiei a aprobat vineri noaptea un decret care va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie, transmit Reuters şi dpa, citate de Agerpres.
Italia: Doi tineri antreprenori au creat o aplicație care reduce la zero contactul între clienți și personalul restaurantelor
În mai puțin de o săptămână italienii ar putea lua din nou masa în oraș. Restaurantele și barurile s-ar putea redeschide chiar de pe 18 mai, după ce guvernul a anunțat că lasă la latitudinea autorităților locale măsurile de relaxare. Doi tineri antreprenori au creat o aplicație care să ajute la respectarea măsurilor de siguranță sanitară în restaurante.

Coronavirus | Bilanţul epidemic a ajuns la 30.911 morți în Italia. Peste 170 de decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 30.911 morţi în Italia, cu 172 de decese produse în ultimele 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate a depăşit 221.000.

Bisericile din Italia vor relua slujbele religioase cu public din 18 mai
Bisericile din Italia se vor redeschide pentru slujbele cu public începând din 18 mai, a anunţat joi guvernul de la Roma, într-un comunicat comun cu Conferinţa Episcopală Italiană, relatează dpa, citată de Agerpres.

Coronavirusul revine în Serie A. Clubul Torino a anunţat că un jucător a fost depistat pozitiv
Clubul Torino, care activează în Serie A, a anunţat că un jucător al echipei este infectat cu noul coronavirus. Conducerea clubului din Italia nu a dat numele fotbalistului, dar a precizat că acesta este asimptomatic şi că a intrat în carantină.