Izolați în România
Campania TVR „Izolați în România” a avut ecouri până în Franța. Iar acum, opt studenți francezi au venit în Dobraia, Caraș-Severin, ca să refacă școala din acest cătun izolat. Timp de trei săptămâni, ei vor dormi în corturi, vor mânca alături de localnici și vor bate potecile din zonă. Sunt, însă, mândri că vor putea ajuta oamenii din acest colț de lume.
Izolați în România | Echipa TVR și voluntari din Vatra Dornei și Satu Mare au ajuns în două cătune de la granița cu Ucraina
Campania “Izolaţi în România” realizată de colegii de la TVR Timişoara continuă. Dite Dinesz a ajuns şi la oamenii care îşi duc amarul în două cătune izolate de la graniţa României cu Ucraina. Alături de ea au fost voluntarii a două asociaţii din Vatra Dornei și Satu Mare, care se ocupă cu creşterea cailor.
Izolaţi în România. Echipa TVR a dus ajutoare, prin troiene de doi metri, singurului locuitor din cătunul Preveciori, în Caraș Severin
Echipa emisiunii "Izolați în România" schimbă iar un destin. După două tentative nereușite, colegii noștri au izbutit să ajungă cu ajutorul echipajelor ISU la Gheorghe, singurul locuitor din cătunul Preveciori, în Caraș Severin. Bărbatul, care trăiește singur în mijlocul codrilor de nepătruns, nu mai văzuse pe nimeni de la Crăciun.
9 premii pentru jurnaliștii Televiziunii Române la Gala APTR
La Teatrul Naţional din Bucureşti au fost oferite în această seară Premiile Naţionale de Televiziune APTR. Ceremonia va fi transmisă luni, 17 decembrie, pe TVR 2, de la ora 21.30.
Caravana medicală 'Uniţi sub Tricolor'. Medicii de la Spitalul Militar din Timișoara i-au consultat pe localnicii din comuna arădeană Bârzava
Uitaţi de lume şi greu încercaţi de inundaţii, sătenii dintr-o comună arădeană au primit vizita medicilor militari de la Timişoara. Caravana medicală 'Uniţi sub Tricolor' a ajuns la Bârzava cu medici din toate specialităţile, astfel ca oamenii să beneficieze de consultaţii cât mai complete. Mulţi dintre ei nu mai ajunseseră la medic de ani de zile.
Panouri fotovoltaice pentru casele izolate, finanțate 100% de stat. Fiecare casă izolată ar urma să primească cel mult 25 de mii de lei
Crăciunul ar putea veni cu lumină în cătunele izolate din România. Inspirate de demersurile colegilor noștri de la Izolați în România, autoritățile au lansat în consultare publică programul Panouri Fotovoltaice pentru casele izolate, finanțate 100% de stat.
Caravana medicală "Izolaţi în România" a ajuns în județul Arad. 34 de medici timișoreni consultă oameni care nu au fost niciodată la doctor
Caravana medicală "Izolaţi în România", promovată de TVR şi de o echipă de medici timişoreni inimoşi, a ajuns într-o comună din Arad. Desfăşurată sub sloganul "Depistarea Timpurie Salvează Vieţi", acţiunea a adus, în premieră, în acea localitate, un laborator mobil de analize şi zeci de medici specialişti.
Caravana medicală 'Izolaţi în România' a ajuns la un cătun din Munții Orăștie
Locuitorii unui sat izolat din Munţii Orăştiei au primit vizita nesperată a unor medici. Au ajuns acolo 35 de voluntari din Timişoara, dotaţi cu aparatură performantă pentru investigaţii complexe. Este locul unde, în urmă cu un an, echipa 'Izolaţi în România' filma calvarul acestor oameni.
O caravană medicală merge în zonele prezentate în seria "Izolați în România". Prima oprire a fost la Ineleț, cel mai izolat cătun din țară
Telespectatorii seriei Izolați în România au inițiat o caravană medicală de prevenire și diagnosticare pentru locuitorii din Ineleţ, Caraș Severin, cel mai izolat cătun din România. Acolo ajungi după ce urci pe o scară prinsă de stânci. Medicii s-au aşezat pe malul râului Cerna, într-un loc unde au putut ajunge localnicii de pe toate culmile Ineleţului. Mulţi dintre ei au făcut, în premieră, analize de sânge.