Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, va asista în Congres la discursul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. "Va fi un mesaj despre puterea sacrificiului, puterea oamenilor care cred în libertate"

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii a fost invitat de secretarul american de stat să participe miercuri seară, în Congres, la discursul pe care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, îl va susține. Zelenski se află într-o vizită fulger la Washington, organizată în mare secret. Este prima vizită externă pe care liderul de la Kiev o face după ce Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie.

Volodimir Zelenski, primit călduros la Casa Albă. Președintele SUA: 300 de zile, e greu de crezut. Ați inspirat întreaga lume. Medalie trimisă lui Biden de un căpitan de pe o baterie HIMARS

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost întâmpinat de președintele Joe Biden și de soția acestuia, Jill Biden, la Casa Albă. Mai târziu, Zelenski va ține un discurs în Congresul american. Este prima vizită pe care Zelenski o face în străinătate, după războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, pe 24 februarie. Preşedintele Joe Biden urmează să anunţe că Statele Unite livrează Ucrainei o baterie de rachete Patriot. Nu întâmplător, prima vizită a lui Zelenski după izbucnirea agresiunii ruse în Ucraina are loc în Statele Unite. Cu 18 miliarde şi jumătate de dolari, SUA e pe primul loc în topul ţărilor care ajută militar şi financiar Ucraina.

300 de zile de când Vladimir Putin nu a ocupat Kievul în 3 zile

300 de zile de când ruşii au declanşat iadul pe pământ, intrând cu tancurile în Ucraina. Jafuri, violuri, civili torturați şi apoi ucişi, gropi comune, un număr încă neştiut de victime. Aşa se poate descrie în câteva cuvinte invazia ruşilor. Sunt 300 de zile de când lumea liberă s-a unit împotriva Rusiei, de când milioane de refugiaţi ucraineni nu ştiu când se vor mai putea întoarce la ce a mai rămas din "acasă".

SUA | Sondaj: Guvernatorul Floridei îl devansează pe Trump cu 23 de puncte procentuale şi pe Biden cu 4

Guvernatorul statului american Florida, Ron DeSantis, îl depăşeşte cu mult pe fostul preşedinte Donald Trump în intenţiile de vot pentru nominalizarea republicană şi, în plus, ar beneficia de un mai mare sprijin decât actualul preşedinte al SUA, Joe Biden, în cazul în care cei doi s-ar înfrunta la scrutinul prezidenţial din 2024, potrivit unui sondaj de opinie publicat marţi şi citat de EFE.