Spațiu dedicat lecțiilor și prevenirii abandonului școlar, la Coșteiu, județul Timiș, amenajat de voluntari

Voluntarii Acasă în Banat au pus umărul la amenajarea unui spațiu dedicat lecțiilor și prevenirii abandonului școlar, la Coșteiu, județul Timiș. Astfel, beneficiarii Asociației Educația la Sat vor avea la dispoziție un centru pentru afterschool, proaspăt renovat. Este vorba de aproximativ 25 de copii din comună, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.

DUDEȘTII NOI | O nouă pădure de salcâmi prinde viață. 100 de voluntari din tot județul Timiș au plantat mii de puieți

O nouă pădure de salcâmi prinde viață, la doar câțiva kilometri de Timișoara. Aproximativ 100 de voluntari din tot județul au răspuns pozitiv invitației făcute de Asociația Lions Timișoara Bastion și au venit să planteze mii de puieți. Pe o vreme autentică de primăvară, adulți, dar și copii, s-au bucurat atât de mișcarea în natură cât și de fapta bună făcută. Acțiunea a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție.

Grav accident pe autostrada A1 Arad - Timișoara. Un om a murit și șase au fost răniţi

Grav accident de circulaţie pe autostrada care leagă Aradul de Timișoara. Un om a murit şi 6 persoane au fost spitalizate, după ce un tir, un autoturism și un microbuz s-au ciocnit violent. Cei mai mulți răniți, pasageri în microbuz, veneau de la muncă din străinătate și aduceau cadouri celor dragi. În urma impactului, televizoare, biciclete, cosmetice și pungi cu dulciuri s-au împrăștiat pe șosea.