Delegația română în Kenya a fost întâmpinată de un fost student la Jurnalism în România: Românii sunt oameni foarte drăguți, ospitalieri, sociabili. Nu am avut niciodată parte de discriminare rasială

O modificare de ultim moment a apărut în programul preşedintelui Iohannis aflat în Kenya. Deşi astăzi nu avea nimic oficial pe agendă, preşedintele va face o vizită la Parcul Naţional Nairobi, împreună cu ministrul kenyan pentru protejarea naturii. Este singurul parc din lume cu o biodiversitate extrem de bogată pe raza unui oraş atât de mare. De altfel, mediul este una din temele principale pe agenda vizitei în Kenya.

Securitatea alimentară, pe agenda discuțiilor dintre președintele Iohannis și omologul său kenyan. Kenya este unul dintre statele cele mai afectate de consecințele războiului din Ucraina

Deși la mii de kilometri depărtare de războiul din Ucraina, țările de pe continentul african resimt, din plin, consecințele. Una din temele de pe agenda discuțiilor dintre președintele Klaus Iohannis și omologul său kenian a fost securitatea alimentară, în contextul crizei exportului de cereale ucrainene.

Klaus Iohannis începe un turneu diplomatic în Africa. Președintele vrea să relanseze relațiile cu țările africane, după ce în ultimii 30 de ani nu au existat contacte la nivel de șefi de stat

Președintele Klaus Iohannis începe o serie de vizite de stat în Africa. Este primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, anunţă Administraţia Prezidenţială. Prima escală este în Kenya.

Supraviețuitorii sectei foametei din Kenya, evaluați de psihiatri

Un tribunal din Kenya a decis ca 64 de adepți ai unui cult controversat al foametei să fie supuși evaluărilor psihiatrice, relatează CNN. Oamenii au fost acuzați luni de tentativă de sinucidere pentru că au tot refuzat mesele care le-au fost oferite după ce, în aprilie, au fost salvați din pădurea Shakahola.

Președintele Klaus Iohannis l-a rechemat în țară pe ambasadorul din Kenya, după incidentul în care ar fi asociat un grup de ambasadori africani cu maimuțele

Președintele României a semnat joi decretul privind rechemarea lui Dragoş Viorel Radu Ţigău din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Republica Kenya, Republica Burundi, Republica Uganda, Republica Rwanda şi Republica Unită a Tanzaniei, cu reşedinţa la Nairobi, informează Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

Ambasadorul României în Kenya, acuzat de rasism. Ministerul de Externe a cerut chemarea urgentă de la post a lui Dragoș Viorel Ţigău

Acuzat de rasism, ambasadorul român în Kenya a fost rechemat de urgență în țară. Potrivit presei de la Nairobi, Dragoș Viorel Ţigău ar fi asociat un grup de ambasadori africani cu maimuțele, în timpul unei conversații la o reuniune diplomatică. Incidentul ar fi avut loc în aprilie. Ministerul de Externe susține că a fost informat abia recent, iar acum face verificări să vadă exact care a fost atitudinea diplomatului.