Impozitarea veniturilor Bisericii. După abordarea subiectului, Eugen Teodorovici a fost demis din funcția de consilier al premierului

Eugen Teodorovici, în calitate de consilier al premierului, a dorit să aducă pe masa guvernului subiectul impozitării veniturilor Bisericii. Declaraţia sa a avut parte însă de o replică tranşantă din partea liderului PSD. Liviu Dragnea spune că nu susţine această propunere şi că ideea nu a fost discutată în coaliţia de guvernare. Subiectul tensionat l-a costat pe Teodorovici funcţia de la Palatul Victoria.

Surprinsă de camerele de luat vederi când distruge crucifixul unei biserici. Reprezentanții lăcașului de cult nu vor depune plângere

O tânără din Turnu Severin a distrus crucifixul Bisericii Catolice şi a furat din lăcaşul de cult o icoană a Sfântului Anton. Imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video al bisericii i-au revoltat pe credincioşi, care nu înteleg cum poate cineva să recurgă la un astfel de gest. Reprezentanţii Bisericii Catolice nu vor depune plângere la poliţie și speră ca astfel de situații să nu se mai repete.

Prinşi în flagrant în timp ce furau din biserică

Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să spargă cutia milei dintr-un lăcaş de cult din Arad. Cei doi bărbaţi sunt din Reşiţa şi au 24, respectiv 33 de ani. Ei au pătruns prin efracţie în biserica greco-catolică de pe Strada Voinicilor din Arad.