lapte românesc

Toţi retailerii din România au fost de acord să reducă, în mod voluntar, cu minimum 20%, preţul laptelui de provenienţă românească, de la 1 Mai, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează, a anunţat Consiliul Concurenţei, într-un comunicat de presă transmis, vineri, Agerpres.

Importurile de lapte de vacă au crescut cu aproape 14%, în primele şase luni, conform statisticii INS
Unităţile procesatoare au colectat cu 4,6% mai puţin lapte de vacă, în primele şase luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2021, în timp ce cantitatea importată s-a majorat cu 13,8%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

România continuă să importe lapte brut, în creștere cu 15,7%, în primele cinci luni ale anului
Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut cu 9.574 tone (+15,7%) în primele cinci luni ale acestui an, reiese din informaţiile Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.