ANPC: Consumatorii cu datorii neachitate de 90 de zile la credite beneficiază de consiliere gratuită

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor oferă consiliere gratuită și îndrumare de specialitate persoanelor care au datorii atât de mari, încât valoarea lor totală depășește valoarea tuturor bunurilor aflate în proprietate, precum și persoanelor fără alte surse de venit și cu o situație financiară iremediabil compromisă, se arată într-un comunicat preluat de Mediafax.

Guvernul a aprobat OUG privind insolvenţa. Toader, întrebat dacă s-a împăcat cu Teodorovici: Acum, în momentul acesta. Teodorovici: Până la următorul avion

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că executivul a aprobat ordonanţa de urgenţă care completează legea insolvenţei, iar ministerul pe care-l conduce a constatat îndeplinirea exigenţelor constituţionale în cazul aceastei măsuri. Întrebat în timpul conferinţei de presă dacă s-a împăcat cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, prezent şi el la conferinţă, Toader a răspuns "Acum, în momentul acesta". A fost completat apoi de Teodorovici: "Până la următorul avion".