Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat raport favorabil pe proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat marți, cu unanimitate de voturi, raport favorabil pe proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu. Atât liberalii, cât și social-democrații au anunțat că vor abrogarea actului normativ care a lăsat în libertate mii de infractori periculoși. Mulți dintre cei eliberați au comis atrocități imediat ce au ieșit pe poarta penitenciarului.

Legea care a eliberat infractorii ar putea fi modificată

Guvernanţii încearcă să abroge legea recursului compensatoriu care a eliberat mii de infractori periculoşi. Deşi laudă intenţia, specialiştii atrag atenţia că nu se poate face peste noapte. Pe de o parte este nevoie de consultari cu experţii CEDO, pe de altă parte e necesară obţinerea unei majorităţi în parlament pentru abrogarea prevederilor aflate în vigoare.

Probleme din cauza pușcăriilor golite. Șefii penitenciarelor spun că ar fi mai puține recidive dacă am avea mai mulți consilieri de probațiune

Peste 14 mii de deţinuti au ieşit din închisori pe baza legii recursului compensatoriu, iar cei mai multi, 11 mii, au fost eliberați condiționat. Din păcate, unii dintre ei au făcut din nou infracțiuni grave, au atacat oameni nevinovaţi şi au speriat comunităţi întregi. Reprezentanţii penitenciarelor spun că mulți dintre foștii deținuți recidivează şi pentru că nu sunt monitorizati şi îndrumaţi de consilierii de probațiune care sunt mult prea puţin. Dincolo de statistici și controverse legate de numărul celor care au au ieșit mai devreme din închisori, condițiile din celule rămân neschimbate. Poate doar câțiva centimetri în plus câștigați.

Galați: Recidivistul care a tâlhărit și a bătut un bătrân în scara unui bloc a fost arestat preventiv

Judecătorii au decis în această dimineață ca individul din Galați care a atacat și tâlhărit un bătrân la începutul săptămânii să fie arestat preventiv 30 de zile. Suspectul spune că regretă totul și că avea nevoie de bani să plece din țară. El a fost găsit ieri de polițiști foarte aproape de sediul inspectoratului, într-o zonă de clădiri abandonate.