legile justiției Polonia

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a susţinut, vineri, în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, reformele judiciare promovate în ţara sa, dar criticate de Comisia Europeană. Andrzej Duda a afirmat că aceste reforme sunt bazate pe măsuri similare adoptate de alte state membre ale UE, precum Spania sau Suedia, informează agenţia PAP, citată de Agerpres.
Premierul Ungariei: sancționarea Poloniei de către UE, un atac împotriva întregii Europe Centrale
Premierul Ungariei, Viktor Orban, crede că declanșarea procedurii de sancționare a Poloniei de către Uniunea Europeană este un atac împotriva întregii Europe Centrale.
Polonia: Legi ale justiției împotriva unei "caste" a magistraților. Parlamentul, competențe pentru componența Consiliului Magistraturii
Undă verde în Polonia pentru un pachet legislativ care întăreşte controlul puterii asupra sistemului judiciar. A fost aprobat în camera inferioară, în pofida protestelor şi a criticilor venite de la Bruxelles. Proiectele se referă la Curtea Supremă şi la Consiliul Superior al Magistraturii.