De unde putem cumpăra fructe și legume 100% românești

Cu banii puțini se poate să ne hrănim sănătos. Chiar dacă e frig de îngheață pietrele, cu puțină pregătire nu îngheață roșiile, ardeii sau castraveții. Da, se pot consuma legume proaspete românești în ianuarie. Dacă le prindem, că multe dintre ele pleacă la export. Așa că, pentru cei care vor să guste, noi pornim în călătorie. Facem lista de prețuri, pofte și locații.

Roșii românești din abundență în piețe. Legumicultorii și-au modernizat solariile cu banii primiți de la stat

Roșiile românești se găsesc și acum prin piețe. Sunt produse de grădinarii care au solarii modernizate cu bani primiți de la stat. Dacă vremea rămâne călduroasă, foarte probabil vom găsi și la Crăciun roșii românești. Peste 500 de tone de tomate vor fi scoase la vânzare în următoarea perioadă numai de legumicultorii din Mehedinți.

Trufandale de primăvară. Producătorii români susțin că marfa autohtonă este mai bună decât cea din import și cu mai puține chimicale.

Au apărut legumele și fructele românești. Mai gustoase decât cele din import și fără chimicale, după cum se laudă producătorii. Dar și mai scumpe. Vedetele din piață sunt, deocamdată, roșiile și cartofii autohtoni. Ca să poată scoate trufandalele acum la vânzare, fermierii au cheltuit mai mult decât în alți ani, din cauza vremii capricioase.

1 din 5 români cumpără legume și fructe proaspete din piețe

Cu toții lăudăm legumele și fructele românești, însă prea puțini ne înghesuim să le cumpărăm. Administratorii piețelor din România se plâng că doar unul din 5 români alege să meargă la cumpărături aici. În acest timp, se importă tot mai multe produse agro-alimentare. Iar producătorii români, care nu reșusesc să-și vândă marfa în piețe, o dau, aproape degeaba, pe marginea drumului.

Producție întârziată. Cartofii noi vor ieși cu o lună mai târziu

Vom găsi cartofi noi în piețe cu cel puțin o lună întârziere: la final de iunie, în timp ce anul trecut îi puteam gusta încă din mai. De vină este vremea extremă de luna trecută. La Lungulețu, în cel mai mare bazin legumicol din țară, unele pământuri sunt încă sub ape. Pe alocuri, agricultorii se chinuie să pună cartofii, deși solul este încă moale.

Sărbători românești, cu alimene din import. Românii cheltuie tot mai mulți bani pe produsele aduse din import

Sărbătorile de iarnă se apropie şi românii deja se închesuie la cumpărături. Peste jumătate din carnea de porc din care vom prepara bucate tradiționale nu va fi românească, ci din import. La fel ca multe alte alimente care puteau fi produse și la noi. Așa că anul acesta coșul de cumpărături va fi mult mai scump. Preţul produselor importate a crescut o dată cu devalorizarea leului.