Cărți LGBTQ+, învelite în plastic în librărie, în Ungaria

Cel mai mare vânzător de cărți din Ungaria a început să împacheteze în plastic cărți care prezintă caractere LGBTQ+ (lesbiene, gay, bisexuali, trans, queer), pentru a nu permite clienților să le deschidă în magazine. Decizia a fost luată după ce librăria a fost preluată de o fundație privată cu legături strânse cu Viktor Orbán, scrie The Guardian.

Franţa librării

Franţa a decis să sprijine micile librării în fata concurenţei care a căpătat amploare prin intermediul comerţului online, intensificat de criza sanitară. Iniţiativa e susţinută de o propunere legislativă menită să protejeze puterea de cumpărare a francezilor, dar şi să asigure supravieţuirea librăriilor independente.

În vacanţă, printre cărţi. Sara și Marc, doi frați din București, sunt ucenici la o librărie din Timișoara

În timp ce alți copii se bucură de vacanță la mare, la bunici sau butonează de zor tablete, doi frați din București au ales să-și petreacă o lună de vară altfel. Sunt ucenici la o librărie din Timișoara, unde sortează cărți, le aranjează și chiar le fac recomandări clienților. Pasiunea pentru cărți și lectură i-a împins spre o astfel de activitate chiar în vacanța mare.

#Bookfacechallenge | 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor. În România este Ziua Bibliotecarului

În ultimul an, când oamenirea a trecut printr-o pandemie, cărțile s-au dovedit a fi instrumente puternice pentru a combate izolarea, au întărit legăturile dintre oameni, au extins orizonturile, stimulând mintea și creativitatea. În unele țări, numărul cărților citite s-a dublat. Prin lectură și celebrarea Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de autor, ne putem deschide către ceilalți în ciuda distanței și putem călători datorită imaginației.

Teleorman: S-a deschis prima librărie din Alexandria. Banii obținuți din vânzarea cărților, destinați actelor caritabile

Județul Teleorman are, în sfârșit, o librărie. Librăria de la Alexandria a fost deschisă după mai bine de 10 ani în care reședința județului a fost lipsită de un astfel de loc. Mai mult, banii obținuți din vânzarea cărților merg în întregime către actele caritabile susținute de Fundația Mihai Murar. În plus, în prag de Sfântul Andrei, toți cei care intră și cumpără cărți primesc în dar o figurină cu grâu.

Cartea în Europa. Guvernul belgian a declarat cărțile bunuri esențiale

Odată cu reintroducerea carantinei, multe ţări europene au decis să închidă din nou librăriile. În Franţa, librarii şi scriitorii fac presiuni asupra guvernului să revoce măsura. Au initiat o petiţie în acest sens, semnată de aproape 200 de mii de oameni. Belgia, în schimb, iese în evidenţă cu o măsură care a impresionat. Guvernul belgian a declarat cărţile bunuri esenţiale, şi-a păstrat deschise librăriile.