128 de medicamente nu se vor mai găsi în farmacii de la 1 noiembrie. Ministerul Sănătăţii anunță însă că a identificat soluţii

Timpul se scurge în defavoarea bolnavilor care au nevoie disperată de medicamente. De la 1 noiembrie, ar urma să dispară aproximativ 130 de tratamente din farmacii, o situație pe care autoritățile o cunosc de un an. Nu s-a făcut, însă, nimic. Producătorii spun că sunt slabe speranțe ca totul să se rezolve urgent, în ciuda promisiunilor venite din partea oficialilor din sănătate.

Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu absenţa medicamentelor pentru bolnavii cu HIV. Pintea: Bugetul României a fost aprobat târziu, programele naţionale or să aibă întârzieri. Administraţia Prezidenţială: Este exclusiv vina PSD

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a solicitat informaţii de la Ministerul Sănătăţii cu privire la lipsa medicamentelor pentru bolnavii cu HIV, transmite News.ro. Ministrul Sănătăţii a spus miercuri, la Constanţa, că bugetul a fost aprobat cu întârziere, "după mai multe ezitări", şi a anunţat că programele naţionale vor avea întârzieri. În replică, Administraţia Prezidenţială a transmis că este exclusiv vina PSD că bugetul a fost adoptat cu 3 luni mai târziu.

Exportul paralel de medicamente îi lasă pe pacienții români fără tratamente

Autoritățile nu folosesc uneltele pe care le au la dispoziție pentru a preveni crizele de medicamente. Este avertismentul Observatorului Român de Sănătate şi al Asociaţiei Dăruieşte Viaţă. De exemplu, în 2016 a fost introdus un sistem de monitorizare a medicamentelor, care prevedea că, atunci când nu mai erau doze suficiente în farmacii, să fie limitat exportul. Acest lucru nu s-a întâmplat însă întotdeauna.

Un raport al asociațiilor de pacienți dezvăluie problemele din spitalele noastre

Pacienții români au o listă lungă de nemulțumiri: trebuie să-și cumpere singuri medicamente, atunci când sunt internați. Sunt diagnosticați târziu și n-au niciun ajutor atunci când se lovesc de birocrație. Sunt concluziile celui mai recent raport privind serviciile medicale, care va ajunge și pe masa autorităților.

Producătorii de medicamente amenință din nou! Sute de terapii nu vor mai fi aduse dacă se emite un ordin pregătit de M. Sănătății

După drama cu lipsa imunoglobulinei, experții din Sănătate atrag atenția că problemele se vor înmulți în perioada următoare. Aproape un milion de pacienți ar putea rămâne fără medicamente. De vină ar fi un ordin pregătit de Ministerul Sănătății, prin care s-ar dori o nouă reducere a prețurilor medicamentelor. Dacă va fi adoptat, producătorii amenință că nu vor mai aduce în România sute de terapii.

România, pe ultimul loc la sănătate. Un raport recent arată că țara noastră oferă cele mai slabe servicii

România este țara cu serviciile medicale de cea mai slabă calitate. Pentru al doilea an consecutiv, un raport oficial ne plasează pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Doctorii nu au cu ce să își trateze pacienții. Iar oamenii se tem să mai pășească în spitale. În tot acest timp, sunt încălcate reguli și interdicții, chiar de către cei care ar trebui să vegheze la respectarea lor.