Moneda naţională a Turciei este în cădere liberă. Preşedintele Erdogan a luat mai multe măsuri prin care îi încurajează pe turci să-şi păstreze economiile în lire şi nu în dolari. Cu toate acestea, lira continuă să înregistreze fluctuaţii majore, iar populaţia pândeşte cursurile valutare ca să cumpere dolari.
Lira turcească era marţi în cădere liberă. A doborât un nou record, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-a reluat apelurile pentru reducerea dobânzilor, transmite Bloomberg.