"Cărțilă" călătorește prin satele uitate cu o valiză plină de povești. "C@rte în sate", proiect pentru copiii din zonele rurale defavorizate

În zonele izolate de munte, mai puțin de 5% din copii au acasă o bibliotecă personală, ce cuprinde între 2 și 10 cărți, arată un sondaj realizat de asociația "Eu, tu și ei", din Focșani. Pornind de la această realitate tristă, membrii asociației și inițiatorii proiectului "C@rte în sate" și-au propus să promoveze lectura în zonele rurale dezavantajate din județul Vrancea.

Calea Victoriei, Strada Mântuleasa, Parcul Cișmigiu. Dicţionar de locuri literare bucureştene

Corina Ciocârlie şi Andreea Răsuceanu, două specialiste în critică şi filologie, au făcut un Dicţionar de locuri literare bucureştene. Când spui Strada Mântuleasa te gândeşți la Eliade, Calea Victoriei te trimite la Cezar Petrescu, Craii de Curtea Veche ţi-l aduc în minte pe Mateiu Caragiale. Într-un fel, dicţionarul înnobilează Bucureștiul şi-ţi dă poftă de citit, pentru că ai impulsul să reiei sau să descoperi proza scurtă şi romanele literaturii noastre.

Enciclopedia Scriitorilor Români Contemporani de Pretutindeni, lansată la Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Peste o mie de scriitori români contemporani se regăsesc într-un volum antologic de excepţie, lansat la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova. Concepută de poetul Traian Vasilcău, în colaborare cu academicianul Mihai Cimpoi, enciclopedia este rezultatul unei munci titanice, de peste un deceniu. În tot acest timp au fost colectate chiar de la scriitori date biografice şi informaţii despre operele publicate.

Cum reușesc librăriile și bibliotecile din Timiș să atragă cititori

Libraria nu mai este doar un loc plin cu rafturi cu cărți. Conceptul de librărie s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, s-a transformat într-un spațiu care găzduiește și organizează evenimente, lansează cărți, invită cititorul într-un spațiu primitor să lectureze chiar în librărie un volum.

La nivelul UE, românii citesc cel mai puțin. Ce cărți preferă craiovenii

Din păcate, conform studiilor, românii citesc cel mai puțin dintre toți cetățenii Uniunii Europene, dar încă mai există oameni pasionați de lectură, indiferent de domeniu. Acum, există o varietate de opțiuni atunci când vine vorba de achiziționarea cărții dorite. Cumpărăm din librării, anticariate, de pe site-uri, citim online sau împrumutăm de la bibliotecă. Tocmai pentru a-și atrage clienți, librăriile au periodic promoții, fie că este vorba de cele din magazinele fizice, fie pe site. Am încercat să aflăm care sunt cărțile preferate ale craiovenilor, fie că le cumpără sau preferă să le împrumute de la bibliotecă.