Opoziția acuză Puterea că pregătește o nouă Ordonanță 13

Mai sunt 3 zile până la finalul sesiunii extraordinare a Parlamentului, dar scena politică e departe de a se liniști. Liberalii acuză guvernul că se pregătește să adopte ordonanţe de urgenţă pe teme sensibile din justiție. Ar putea acorda chiar amnistia unor infracțiuni. Ministrul Justiției neagă, însă, categoric.

Negocieri pentru moțiunea de cenzură. Opoziția are nevoie de 233 de voturi pentru a da jos Guvernul Dăncilă

Mâine, PNL va citi în plenul reunit moțiunea de cenzură "Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă - o urgență națională". Opoziția caută aliați și speră ca de această dată să dea jos Guvernul PSD-ALDE. PNL, USR și PMP au declarat că vor vota împotriva actualului Guvern. Voturi importante ar putea veni și cu ajutorul lui Victor Ponta, dar pentru acest lucru fostul prim-ministru le pune o condiție celor din Opoziție.

După sentinţa pentru Liviu Dragnea vin alte modificări în justiţie. Liderii PSD vor ca "statul paralel să fie zdrobit"

Liviu Dragnea nu vrea să-şi dea demisia din funcţii după condamnarea din primă instanţă. Are şi susţinerea liderilor social-democraţi care au făcut zid în jurul lui. După consultări de câteva ore, vineri, preşedintele PSD a anunţat o ofensivă pe mai multe planuri, prin care, spune Dragnea, va zdrobi ceea ce majoritatea numeşte statul paralel. Vrea intrarea rapidă în vigoare a legilor justiţiei şi nu este exclus să se recurgă la ordonanţe de urgenţă. Atacul cel mai dur a venit de la șeful statului, care susține că liderul PSD ar trebui "să dispară" din viața publică românească pentru că nu poate fi un exemplu pentru România.

ÎCCJ: Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu; achitat pentru fals intelectual

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă. El a fost achitat pentru fals intelectual. Suspendarea în dosarul Referendumului a fost anulată.

Avocatul Poporului duce cazul Dragnea la CCR. Victor Ciorbea a contestat legea care îl împiedică pe şeful PSD să fie premier

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea care îl împiedică pe Liviu Dragnea să fie premier. Sunt argumente beton, susţine Victor Ciorbea. Iniţiativa l-a indignat pe şeful statului, în timp ce şeful PSD se plânge că a devenit o obsesie la Palatul Cotroceni. Ca o ironie a sorţii, legea atacată acum la Curte a fost publicată sub semnătura lui Valer Dorneanu, pe atunci preşedintele Camerei Deputaţilor, acum preşedintele CCR.