Rând pe rând, şi locurile din spitale se epuizează. Una dintre cele mai grele situaţii din cariera unui medic este cea în care trebuie să aleagă pe cine tratează şi pe cine nu. Se întâmplă deja în Timiş, unul dintre judeţele cu răspândire mare a virusului, unde spitalele sunt deja pline.
Față de începutului lunii iunie, numărul celor confirmați în fiecare zi este de 3 ori mai mare. O primă consecinţă este că tot mai multe spitale anunţă că nu mai au locuri pentru internări. Institutele Marius Nasta și Matei Balș nu mai au paturi disponibile, iar la Victor Babeș, din 450 de locuri mai sunt libere 150. Premierul Ludovic Orban a anunţat că nu exclude prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile.