The Washington Post: Scrisoarea lui Rudolph Giuliani a atras atenția Departamentului de Stat. Avocatul personal al lui Trump a admis că a vorbit cu un oficial român

Rudolph Giuliani spune că a fost contactat de Departamentul de Stat în legătură cu scrisoarea adresată autorităţilor române şi că a discutat cu cel puţin un oficial român, fără a-l nominaliza, scrie The Washington Post. Giuliani spune că oficialii Departamentului de Stat au vrut să ştie dacă scrisoarea este reală. "Sunt persoană particulară", a replicat el când a fost întrebat de ce a adoptat o poziţie contrară celei a Guvernului Statelor Unite.

Amnistia, din nou în atenția tuturor. Giuliani o cere, Dragnea nu o exclude, Opoziția nu o vrea

O amnistie ar trebui dată. Asta susţine Rudolph Giuliani în scrisoarea sa critică la adresa DNA şi a justiţiei din România. Liderii coaliţiei au lăudat la unison această scrisoare, pentru care avocatul lui Trump a recunoscut că a primit bani de la o firmă de consultanţă. Cu toate acestea, dezbaterea publică pe amnistie se reaprinde, iar surse social-democrate susţin că se caută soluţii pentru ca un astfel de act normativ să existe până la sfârşitul anului.

Legăturile lui Steinmetz cu România

Ancheta din Israel împotriva unuia dintre cei mai bogaţi cetăţeni, Beny Steinmetz, ar avea legătură cu afacerile sale imobiliare din România. Presa din Israel citează o declaraţie în acest sens a ofiţerului de anchetă dată în faţa Curţii de Justiţie de la Tel Aviv. Steinmetz este căutat şi de justiţia din România pentru a răspunde în legătură cu dosarul retrocedărilor ilegale din Băneasa şi Snagov.