Venezuela este într-o situaţie incertă, după ce liderul opoziţiei, Juan Guaido, s-a autoproclamat "preşedinte al ţării". A fost recunoscut de Statele Unite şi aliaţii lor din America Latină. Însă Rusia denunţă această susţinere, pe care o consideră amestec în afacerile interne.
Robert Mugabe, președintele statului african Zimbabwe a acceptat, în sfârșit, să renunțe la putere, spun surse din anturajul generalilor care l-au înlăturat.
Turcia trăieşte ora marilor emoţii sociale. Sute de mii de turci au ieşit în stradă la Ankara şi la Istanbul pentru a marca un an de la tentativa de lovitură de stat, dar şi pentru a-şi reafirma susţinerea pentru preşedintele Erdogan.
Preşedintele Recep Erdogan, alţi reprezentanţi ai puterii, dar şi lideri ai opoziţiei s-au reunit într-un gest de solidaritate pentru a marca un an de la eşecul tentativei de lovitură de stat din 15 iulie. Un an care a fost dominat şi de represiunea care a urmat. Sâmbătă seară, la Istanbul, zeci de mii de oameni s-au îndreptat spre podul de peste Bosfor, scena confruntării dintre militari şi civili.
Fethullah Gulen, clericul islamist stabilit în Statele Unite şi acuzat de Turcia că s-a aflat în spatele loviturii de stat eşuate anul trecut, susţine că nu intenţionează să părăsească SUA .