Rusia pregăteşte referendumuri pentru anexarea unor teritorii din Ucraina

Rusia pare să pregătească referendumuri pentru anexarea unor teritorii ocupate din Ucraina, transmite Agerpres, care preia dpa. Conform unor sondaje de opinie recente, prezentate duminică de Serghei Kirienko, prim-adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale ruse, aderarea la Rusia este susţinută de 91-92% din populaţia regiunilor Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Război în Ucraina, ziua 166 | Rușii și ucrainenii se acuză reciproc de atacarea centralei nucleare de la Zaporojie, cel mai periculos punct de pe continent

Situația de la cea mai mare centrala nucleară din Europa, cea de la Zaporojie, din Ucraina, continuă să fie tensionată și incertă. Cele două părți aflate în conflict se acuză reciproc de bombardarea obiectivului, în timp ce lumea se așteaptă în orice moment la un posibil accident nuclear. ONU avertizează asupra unui posibil „dezastru nuclear” la centrala nucleară Zaporojie după ce unitatea a fost vizată de  bombardamente sâmbătă seara. Centrala funcționează normal,au dat asigurări autoritățile ruse instalate în zonă. Rusia este pregătită să faciliteze o vizită a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrală, a anunțat reprezentantul permanent al Rusiei la organizațiile internaționale la Viena. Între timp, ocupanții ruși promit localnicilor din Herson câte 10.000 de ruble pentru participarea la „referendumul” planificat privind aderarea la Rusia. Nave care transportă produse alimentare continuă să plece din porturile ucrainene. O navă sub pavilion turcesc plină cu grâne a ajuns în siguranță în Turcia, după o călătorie plină de pericole.

Război în Ucraina, ziua 163 | 22 de răniți în bombardamentul rusesc de la Nikolaev. Autorităţile ucrainene au anunţat că ruşii au bombardat centrala nucleară Zaporojie

Trei nave încărcate cu zeci de mii de tone de cereale au plecat din porturile ucrainene către Istanbul. Şi au ca destinaţii Turcia, Marea Britanie şi Irlanda. De altfel, criza cerealelor şi situaţia din Siria au fost în centrul discuţiilor pe care preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Erdogan le-au avut în staţiunea Soci de la Marea Neagră. Între timp, în Ucraina, ruşii continuă bombardamentele, inclusiv asupra centralei nucleare Zaporojie.

O coloană militară rusă se îndreaptă spre regiunea ucraineană Zaporojie, unde administrația pro-rusă confirmă că exportă cereale

O mare coloană de vehicule militare ruseşti a trecut vineri prin oraşul ocupat Mariupol din sudul Ucrainei, îndeptându-se către regiunea Zaporojie, a declarat un consilier al primarului din Mariupol sâmbătă, în ziua când ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat că a ordonat trupelor ruse intensificarea operaţiunilor pentru a preveni atacurile ucrainene asupra zonelor din estul şi sudul Ucrainei ocupate de armata rusă, relatează agenţia EFE.

Război în Ucraina, ziua 139. Crește numărul victimelor după bombardamentele din Donețk. Zelenski a ordonat armatei să recucerească zonele din jurul coastei Mării Negre

Echipele ucrainene de salvare au continuat să sape în dărâmăturile provocate de atacul cu rachetă asupra unui bloc de locuințe din Donețk. Luni au fost găsite cadavrele mai multor civili, inclusiv al unui copil de 9 ani, blocate sub dărâmături. Numărul morților a crescut la 34. Președintele Zelenski a ordonat armatei să se regrupeze și să recucerească teritoriile din sud.