luiza dinică
Trei români aflați în Italia au murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2. Ministerul român de Externe precizează că, în acest moment, în străinătate sunt 29 de români infectați: 23 în Italia, 2 în Namibia și câte unul în Spania, Luxemburg, Irlanda și Tunisia. Situația rămâne critică în Italia, unde autoritățile au închis preventiv un oraș cu 40 de mii de locuitori. Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 4.032 de morţi în peninsulă, cu 627 de decese în plus faţă de joi, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 47.021.
Jurnalistul Luiza Dinică: În Italia se așteaptă măsuri și mai dure
În Peninsulă, situația rămâne dificilă. Sunt spitale care au anunțat că au nevoie urgentă de medici. În special cele din Bergamo, dar nici în Lombardia situația nu e prea bună. Știm că în Italia avem cea mai mare comunitate de români. Mulți sunt îngrijorați de cum evoluează această problemă cu care se confruntă întreaga planetă. Jurnalistul Luiza Dinică de la Radio Torino transmite pentru TVR.
Românii din Italia au demarat campania Împreună, în contextul răspândirii noului coronavirus
Autoritățile italiene au raportat 250 de decese în ultimele 24 de ore, un nou record negativ pentru țara cu cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 din afara Chinei. Românii din nordul Italiei au demarat campania Împreună. Asociația italo-română Primo Paso din Torino își propune să îi aducă pe români mai aproape unii de ceilalți, în aceste vremuri grele, prin mesaje video de încurajare, sfaturi și sprijin. Un reportaj în EXCLUSIVITATE semnat Luiza Dinică, jurnalist la Radio Torino.
Luiza Dinică, jurnalist la Radio Torino: Sunt puține persoane care ar accepta să se întoarcă în România și să intre direct în carantină
Toată Italia este în carantină. Sunt 631 de morți și peste 10 mii de persoane contaminate cu noul tip de coronavirus care a ajuns în toate provinciile Italiei. În ultimele 24 de ore au mai pierit 168 de oameni. Guvernul a decis extinderea măsurilor restrictive în toată peninsula după ce numărul cazurilor a crescut semnificativ.

