lumina învierii
În biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim s-a aprins Lumina Sfântă. E un miracol care are loc în fiecare an în Sâmbăta Mare, în ziua dinaintea Învierii Mântuitorului.
Andrea Bocelli a susținut un concert fără spectatori la Domul din Milano
Concert unic în Domul din Milano, aseară, în duminica Paştelui Catolic. Tenorul italian Andrea Bocelli a interpretat mai multe cântece religioase, într-un recital susţinut fără public.

Concert de Înviere în Catedrala fără credincioși. Andrea Bocelli va cânta duminică, de Paștele catolic, în inima Lombardiei, la Domul din Milano
Credincioșii catolici din zonele puternic lovite de coronavirus din lumea întreagă nu vor avea acces duminică, de Paști, în biserici. Cu o excepție: Andrea Bocelli. El va susține un concert în Ziua Învierii, la Domul din Milano. O lume întreagă va putea păși virtual în catedrală, vizionând recitalul care va fi transmis în direct pe canalul oficial de YouTube al artistului.

Minunea Luminii Învierii, în Biserica Sfântului Mormânt
La Ierusalim, creştinii ortodocşi au primit Lumina Învierii în Biserica Sfântului Mormânt. Conform tradiţiei, uşa este sigilată şi se deschide doar când un înalt prelat începe să le ofere credincioşilor Lumina Sfântă. În fiecare an, Lumina Învierii apare de nicăieri şi fără nicio explicaţie exterioară.

Patriarhul Daniel: În aceste zile suntem chemaţi să arătăm lumină, pace şi bucurie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, ne îndeamnă ca, în aceste zile, când ne pregătim să sărbătorim Învierea Domnului, să venim în sprijinul săracilor, bolnavilor, orfanilor, bătrânilor. În mesajul adresat de Sfintele Paşti, ÎPS Daniel ne spune că este important să ne amintim și de românii care sunt în străinătate.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară de o delegaţie a Patriarhiei Române
Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă cu un avion special, sâmbătă, la Bucureşti, pe Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă'. Trimişii bisericilor din zone diferite ale ţării vor putea lua Lumină chiar de la aeroport, pentru a o duce în parohiile lor.

Minunea Luminii Învierii, în Biserica Sfântului Mormânt. Lumina Sfântă s-a aprins și anul acesta la Ierusalim
În fiecare an, în Sâmbăta Mare a Paştelui ortodox, la Mormântul Sfânt apare, de nicăieri şi fără nicio explicaţie exterioară, Lumina Învierii. E cea mai veche minune a creştinătăţii de după Înviere, atestată anual, iar primul care ar fi văzut Lumina Sfântă sau Focul Sfânt a fost chiar Apostolul Petru, în anul 34. Din anul 1106 avem prima descriere în detaliu a acestui miracol, făcută de călugărul rus Daniil.