Turcia acceptă ca Suedia și Finlanda să adere la NATO. Stoltenberg: Vor deveni oficial candidate

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit marţi la Madrid, unde are loc summitul NATO, cu omologul său finlandez Sauli Niinisto şi cu premierul suedez, Magdalena Andersson, pentru a discuta despre candidaturile Suediei şi Finlandei la NATO, blocate de Ankara. Jens Stoltenberg  a anunțat în mod oficial, marți seara, un acord trilateral Turcia-Finlanda-Suedia pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO. "Suedia și Finlanda vor deveni oficial candidate invitate", a afirmat secretarul general al NATO. Detalii de la Oana Dobrescu, corespondentul TVR în Spania.

Ce vrea Erdogan prin jocul dur la adresa Finlandei și Suediei. Cristian Diaconescu: Turcia încearcă să se poziţioneze avansat atât în ceea ce privește NATO, cât şi în ceea ce priveşte intermedierile posibile cu Rusia

Turcia continuă să aibă obiecții legate de candidaturile Finlandei și Suediei la NATO. Președintele Recep Erdogan a declarat că nu va permite ca țări care sprijină terorismul să intre în Alianță. Puterea de la Ankara susține că cele două state găzduiesc persoane care au legătură cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan și cu alte organizații pe care le consideră teroriste.

Erdogan spune că nu va permite ca țări care "sprijină terorismul" să adere la NATO și că discuțiile cu delegaţiile Finlandei şi Suediei nu au fost la "nivelul aşteptat"

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că discuţiile ţării sale din această săptămână cu delegaţiile Finlandei şi Suediei nu au fost la "nivelul aşteptat" şi că Ankara nu poate poate accepta ca ţări care "sprijină terorismul" să intre în NATO, a transmis postul public de televiziune TRT Haber, citat de Reuters.