Majestatea Sa Margareta
La ceremoniile de la Londra participă şefi de stat și capete încoronate din toată lumea, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, dar și familia regală a României. Cu ocazia acestui eveniment, Majestatea Sa Margareta, Custodele coroanei Române a transmis un mesaj.
România, prima țară aleasă de autoritățile britanice să deschidă campania prin care se fac cunoscute lumii relațiile Regelui Charles cu oamenii obișnuiți. "Se inaugurează o domnie care va pune România pe prim plan"
A rămas mai puțin de o lună până la încoronarea Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii. Au fost trimise invitații către monarhi și reprezentanți ai unor monarhii, președinți, dar și către oameni simpli. România va fi reprezentată de președintele Klaus Iohannis și de soția sa, dar este de așteptat ca și alți prieteni apropiați ai Regelui Charles din țara noastră, mai ales Familia regală a României, să participe la eveniment.
Familia Regală a României, vizită în Delta Dunării. Fiicele Regelui Mihai s-au întâlnit cu elevi și profesori, cu tineri din minoritățile etice și cu autorități locale
Familia Regală a României a inițiat un proiect în comunitățile dunărene pentru a încuraja educația, folclorul și tradițiile populare.
O artistă româncă a creat o eșarfă de mătase pentru celebrarea a 100 de ani de la nașterea reginei Ana a României
Artista Andreea Zahn a creat o eşarfă de mătase pentru a celebra 100 de ani de la naşterea Reginei Ana a României. Eşarfa valorifică elemente simbolice ale vieții Reginei Ana: are culoarea blazonului Casei de Bourbon-Parma, în care s-a născut soţia Regelui Mihai, florile de mazăre, pictate de artistă, amintesc de buchetul purtat la nunta din 10 iunie 1948 şi are imprimat cifrul regal în colțuri. Eşarfa are dimensiunile unui batic şi este imprimată în România, pe mătase Twill, de cea mai bună calitate.
Decorații regale la aniversarea Majestății Sale
Irina Margareta Nistor, Mihai Covaliu, avocatul Ioan Luca Vlad şi Doina Levintza sunt doar câteva dintre personalităţile româneşti decorate aseară de Majestatea Sa Margareta pentru activitatea lor.
Lordul George Robertson a fost primit la Palatul Elisabeta
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Consort l-au primit la Palatul Elisabeta pe Lordul George Robertson.
EXCLUSIV Rezistența la antibiotice, motiv de îngrijorare în Europa. Covid-19 este încă în topul bolilor cu care se confruntă europenii. Există o creştere a ”ratei deceselor la persoanele de peste 65 de ani”
Încă nu am scăpat de Covid-19 în Europa, avertizează cercetătorii Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor din Suedia. În ultima perioadă s-a constatat chiar o creştere a spitalizărilor în rândul persoanelor de peste 65 de ani, în cinsprezece ţări europene. O altă îngrijorare a cercetătorilor care se ocupă de consolidarea sistemelor de apărare ale Europei împotriva bolilor infecțioase este rezistenţa la antibiotice.
Arhiepiscopul de Canterbury, primit luni la Palatul Elisabeta
Arhiepiscopul de Canterbury, dr. Justin Welby, va fi primit în vizită la Palatul Elisabeta, luni, de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Consort.
Lobby regal pentru integrarea Republicii Moldova în UE
După vizita cu regii Suediei de la Palatul Regal din Stockholm, Majestatea Sa Margareta a României a avut, miercuri seară, o întrevedere cu ambasadoarea Republicii Moldova la Stockholm, Liliana Guțan. A fost o întâlnire la care s-a pus la punct o strategie comună pentru susținerea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

