Criză politică în Israel, după aprobarea unei legi controversate în justiție. Mii de oameni au protestat la Parlament, medicii au declanșat greva, ziarele au fost tipărite în negru

Israelul a intrat într-o criză politică fără precedent după votul de luni, din parlament, prin care a fost aprobat proiectul unei legi controversate din pachetul pentru reforma justiției. Medicii au declanșat greva, iar ziarele au apărut cu prima pagina neagră. La protest s-au alăturat și structurile de forță: reprezentanții rezerviștilor au avertizat că vor refuza revenirea în unități în caz de criză. Mii de oameni au ieșit în strada, revoltați de această lege. Vă avertizam, sunt imagini și informații cu un puternic impact emoțional.

Primele pagini ale celor mai importante ziare israeliene au fost tipărite în negru, în urma adoptării unei legi privind reformarea puterii judecătoreşti. O iniţiativă finanţată de mişcarea protestatarilor

Cele mai importante cinci ziare israeliene şi-au tipărit marţi pagina de deschidere în negru şi cu mesajul "o zi neagră pentru democraţia israeliană", o iniţiativă finanţată de mişcarea protestatarilor din companii de înaltă tehnologie care au manifestat împotriva adoptării, luni, a unei legi privind reformarea puterii judecătoreşti prin restrângerea atribuţiilor Curţii Supreme, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Ziua Rezistenței în Israel. Au fost proteste și blocaje în toată țara după adoptarea unei legi controversate

Israelul a fost paralizat joi de protestele masive împotriva reformei în sistemul juridic. Zeci de mii de oameni, inclusiv copii, au ieşit pe străzile marilor oraşe ca să conteste planul guvernului Netanyahu. Atmosfera a devenit incendiară după ce în parlamentul israelian a fost votată o lege care limitează condițiile în care un premier poate fi înlăturat.