Președintele Klaus Iohannis acuzat de instigare la ură. PSD va depune o plângere la CNCD

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat vineri că partidul pe care îl conduce va depune o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preşedintelui Klaus Iohannis pentru "instigare la ură pe baza răspândirii de informaţii false", în urma declaraţiilor pe tema proiectului de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc. De asemenea, liderul social-democrat solicită întrunirea comisiilor parlamentare SRI şi SIE.

MAE după reacția ministrului maghiar de Externe la discursul lui Klaus Iohannis: Partea ungară să își revizuiască atitudinile și acțiunile care denotă lipsă de respect la adresa României și înalților oficiali

Ministerul Afacerilor Externe de la București a reacționat prompt miercuri seară, după ce ministrul de Externe de la Budapesta a catalogat declarația de astăzi a președintelui României drept "necivilizată" și "care poate incita la ură". "MAE consideră provocatoare și inadecvate afirmațiile oficialului ungar privind calificarea discursului Președintelui României ca fiind incitare la ură și apreciază că este necesar ca partea ungară să își revizuiască propriile atitudini și acțiuni care denotă lipsă de respect la adresa României și înalților oficiali români", se arată în comunicatul transmis Știrilor TVR.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, după ce Senatul a respins legea privind autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc: "Dragi români, nu a vândut nimeni Ardealul și nu o să-l vândă niciodată"

La scurt timp după ce proiectul de lege care prevedea autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc a fost respins de Senat cu 126 de voturi împotrivă si 9 voturi pentru, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a susținut o declarație de presă. "Vreau să nu luăm și să nu lăsăm o minciună să ne distragă atenția de la problemele reale ale României. Proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost respins definitiv în Senat acum. El nu a fost votat niciodată în Camera Deputaților, să fie clar!", a ținut să sublinieze Ciolacu. Reamintim că proiectul de lege fusese adoptat tacit de Camera Deputaților.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, replică pentru Klaus Iohannis: Ați închis lumea în case și ați tras obloanele firmelor. Ați lăsat pe drumuri peste 1 milion de oameni (...) Ați pus România pe harta corupției internaționale

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a răspuns marți seara acuzațiilor lansate de președintele Klaus Iohannis la adresa parlamentarilor social-democrați, atrăgându-i atenția că aceștia au votat "un guvern care nu merita să fie votat" pentru că, în plină pandemie, România avea nevoie de stabilitate, nu de anticipate. Marcel Ciolacu acuză că lumea a fost închisă în case și că au fost trase obloanele firmelor. "Nu ați luat nicio măsură concretă, doar ați făcut achiziții la suprapreț de la firmele de casă. Să vă fie rușine, ați pus România pe harta corupției internaționale legată de achizițiile de echipamente medicale", a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.