Ultima zi de campanie electorală în Franța

În câteva ore se încheie campania electorală pentru turul II al prezidenţialelor din Franţa. Duminică, 47 de milioane de alegători îl vor alege pe liderul de la Palatul Élysée pentru următorii 5 ani. Cu ultimele detalii de la Paris, Mihaela Antoche.

Barack Obama îl susține pe Emmanuel Macron în cursa pentru Elysée. "El se referă la speranțele oamenilor, nu la fricile lor"

Fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, a transmis un mesaj video despre alegerile cruciale de duminică, din Franța, exprimându-și sprijinul pentru Emmanuel Macron. "Am admirat campania pe care a condus-o. A apărat valorile liberale. A adus o viziune asupra rolului important pe care Franța îl joacă în Europa și în întreaga lume. Și este dedicat să asigure un viitor mai bun poporului francez. El se referă la speranțele oamenilor, nu la fricile lor", a subliniat Obama.