Cluj: Expoziție dedicată Planetei Marte

Planeta Roșie a fost mai aproape de Cluj în acest sfârșit de săptămână. Nu este vorba de o aliniere astrală a lui Marte cu Pământul, ci de o instalație de iluminat spectaculoasă, care reprezintă corpul ceresc. Creația îi aparține artistului britanic Luke Jerram și este a treia dintr-o serie dedicată corpurilor cerești.

Forme de viaţă terestre ar putea supraviețui temporar pe Marte

Unii microbi de pe Pământ ar putea supravieţui temporar pe suprafaţa planetei Marte, a constatat un studiu recent, realizat de cercetători de la agenţia spaţială americană NASA şi de la Centrul Aerospaţial German (DLR), informează luni platforma ştiinţifică EurekAlert, potrivit Agerpres.

Roverul Perseverance, ''astrobiologul'' trimis de NASA spre Marte, a reuşit o asolizare istorică

Perseverance, roverul construit de NASA care este şi cel mai avansat laborator de astrobiologie trimis vreodată pe o altă planetă, a coborât joi prin rarefiata atmosferă marţiană şi a asolizat în siguranţă în interiorul unui vast crater - prima oprire pe drumul său, în căutarea urmelor lăsate de eventualele forme de viaţă microbiană care au populat în trecutul îndepărtat această planetă, transmite Reuters.

Cercetătorii au detectat vapori de apă în atmosfera planetei Marte

Doi cercetători de la o universitate din Marea Britanie au anunţat miercuri că au detectat vapori de apă care "evadează" din atmosfera planetei Marte, un nou indiciu care ar putea acredita ipoteza conform căreia "Planeta Roşie" ar fi putut să găzduiască în trecut forme de viaţă, informează AFP.