Imaginea săptămânii, publicată de NASA. Retroreflectoare. Din era Apollo, spre Marte

Atunci când legendara misiunea Apollo 11 a aselenizat, echipajul a adus în modulul de aselenizare nişte instrumente denumite retroreflectoare - nişte mici panouri de oglinzi - pentru a le permite oamenilor de ştiinţă să îndrepte spre ele lasere pentru a calcula timpul necesar acestor fascicule să se întoarcă pe Pământ, reflectate de oglinzi.

Prima sondă chineză lansată spre Marte a trimis o fotografie ce prezintă Pământul și Luna. Imaginea a fost realizată de la o distanţă de 1,2 milioane de kilometri în raport cu Terra

Prima sondă spaţială chineză care va explora Marte, lansată pe 23 iulie şi care se află în prezent în drum spre "Planeta Roşie", a trimis marţi specialiştilor de pe Terra o fotografie ce prezintă Pământul şi Luna, a anunţat Agenţia spaţială chineză, citată de AFP.

NASA trimite o armata de roboți pe Marte

O armată de roboți va fi trimisă anul viitor ca să studieze suprafața și atmosfera planetei Marte. Misiunea NASA, plănuită să înceapă în iulie, va fi să analizeze rocile care ar putea ascunde probe privind micro-organismele din spațiu.

NASA: Oamenii pot ajunge pe Marte până în 2035

Jim Bridenstine, șeful NASA, a declarat că astronauții americani ar putea ajunge pe Marte până în 2035, dar că totul depinde de cât de repede vor putea fi organizate noile misiuni cu echipaj uman pe Lună, potrivit foxnews.com.

Starship, navetă pentru Lună și Marte. Va putea duce în spațiu până la 100 de persoane

A fost prezentată o navetă spațială concepută pentru transportul de oameni și mărfuri spre Luna. Starship aparține companiei lui Elon Musk, Space X și va putea duce în spațiu până la 100 de persoane. Plus bagajele. Pentru că nu poți pleca pe luna fără un sac de dormit, unul de făină și altul de cartofi. Marii angrosiști încă nu și-au deschis acolo depozite.

George Adamski, povestea omului plimbat prin Sistemul solar

Ați fost vreodată răpiți de extratereștri? Știți cum se întâmplă ? Te iau pe navă, fac experimente pe tine și după aia te aduc înapoi, iar tu n-ai cum să justifici că ai lipsit de la serviciu. Nici soției nu poți să-i explici de ce n-ai venit acasă de trei zile și nici n-ai răspuns la telefon. Ei bine, personajul nostru știa să răspundă la astfel de întrebări.