Dezbatere televizată Angela Merkel - Martin Schulz, candidați la cancelaria Germaniei

Candidaţii la funcţia de cancelar al Germaniei s-au confruntat, duminică seară, într-o dezbatere televizată. Angela Merkel a fost dată câştigătoare de cei mai mulţi specialişti, care au considerat că social-democratul Martin Schulz nu pare capabil să o detroneze. Alegătorii, jumătate indecişi, nu au fost însă impresionaţi de niciun candidat.

Schulz vs. Merkel, alegeri în Germania. Schulz a fost ales şef al social-democraţilor cu sută la sută din voturi

Sută la sută din voturi - cu atât a fost ales Martin Schulz ca şef al social-democraţilor germani. Este pentru prima dată în istoria postbelică a Partidului Social-Democrat German, când un lider obţine unanimitatea. Odată cu şefia partidului, Schulz obţine şi confirmarea candidaturii la postul de cancelar al Germaniei, pentru că se va lupta, pe 24 septembrie, cu Angela Merkel.

Europa salută succesul liberalilor olandezi

Europa răsuflă uşurată după votul olandezilor. Victoria liberalilor a fost salutată de oamenii de rând, dar şi de politicienii de pe continent. Cum teama că populiştii vor scoate Olanda din Uniunea Europeană s-a spulberat, la Haga au început deja negocierile pentru formarea unui nou cabinet. Trimisul nostru special în Olanda Lucian Pîrvoiu are amănunte.

Martin Schulz, candidat la postul de cancelar al Germaniei

Martin Schulz a promis să lupte pentru egalitate, reconstruirea încrederii şi depăşirea 'divizărilor profunde' din societatea germană. Candidatul social-democraţilor şi-a prezentat duminică programul prin care va încerca să o învingă pe Angela Merkel în alegerile legislative din septembrie.