mărţişor

La 1 martie, celebrăm sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu şnur alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii. În 2017, Mărţişorul a fost acceptat pentru a fi inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii. Decizia a fost luată în cadrul sesiunii Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de la Jeju, Coreea de Sud.

Nelu Tătaru spune cum te fereşti de coronavirus de 1 martie: Dăm numai florile, fără să ne pupăm
Nelu Tătaru a anunţat că, de 1 şi 8 martie, ar trebui să nu pupăm doamnele, ci doar să le oferim flori. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a adăugat că pentru a preveni coronavirusul e mai bine să evităm „pupăturile”. În România avem doar un pacient confirmat cu noul coronavirus.
Mărțișorul, sărbătorit la Paris. Evenimentul a fost organizat la sediul UNESCO de patru țări, printre care și România
Mărțișorul a fost sărbătorit astăzi la sediul UNESCO din Paris. Inițiativa Bulgariei, la care s-a asociat imediat și țara noastră, alături de Republica Moldova și de Republica Macedonia de Nord, s-a bucurat de succes. Din 2017, simbolul primăverii, Mărțișorul, face parte din patrimoniul UNESCO, un adevărat mesager al universalității.
Ion Creangă, născut de Mărţişor. Astăzi se împlinesc 182 de ani de la naşterea lui marelui scriitor
Vă mai amintiţi cum era tradiţia mărţişorului în copilăria voastră? Dar oare cum era în „Amintirile din copilărie" ale lui Creangă? Andreea Ştiliuc de la TVR Iaşi este acum la Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău şi ne aduce nu doar mărţişoare, ci şi poveşti. Pentru că astăzi se împlinesc 182 de ani de la naşterea lui Ion Creangă.

De 1 martie, dăruiește un mărțișor!
Mărţişorul celebrează venirea primaverii. Dăruit de 1 martie, este un obicei specific românesc. În această zi, bărbaţii oferă doamnelor şi domnişoarelor apropiate mărţişoare, despre care se consideră că sunt aducătoare de fericire si noroc. În Bucovina, însă, cei care primesc mărţişoarele sunt bărbaţii.
Bătălia pentru mărţişoare. Producătorii tradiţionali, concuraţi de importatorii care aduc produse din China
1 Martie bate la uşă, iar pe tarabele comercianţilor se dă o bătălie acerbă între mărţişoarele făcute de artizanii locali şi cele importate din China. În timp ce produsele artizanale sunt comercializate mai mult online, mărţişoarele chinezeşti se vând în locurile special amenajate.

De astăzi, "Târg... cu tâlc" de Mărțișor, la Muzeul Satului
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 26 februarie - 8 martie Târgul "De Mărţişor, Târg... cu tâlc".
Prima sărbătoare a Mărțișorului ca simbol al universalității în patrimoniul UNESCO, la ICR Paris
La început de primăvară, speranţele şi urările puse în marţişoare ajung peste tot în lume. Tradiţia face parte din patrimoniul universal UNESCO, iar românii de pretutindeni îşi trimit mărţişoare cu dor de-acasă. Au ajuns şi la Paris, de unde relatează corespondentul nostru, Mihaela Antoche.
Venirea primăverii și mărțișorul au fost sărbătorite la Bruxelles
Venirea primăverii și mărțișorul au fost sărbătorite la Bruxelles, unde Institutul Cultural Român împreună cu ambasada Republicii Moldova din Belgia au organizat o serată dedicată șnurului alb-roșu.