C. Dan: Jandarmeria a coordonat intervenția sub supravegherea unui procuror militar. Prim procurorul Parchetului Militar a negat, Jandarmeria a dat un nume. AICI Procesul verbal

Declaraţii contradictorii între Parchetul Militar şi Ministerul de Interne. Prim procurorul Parchetului Militar susţine că niciun procuror militar nu a fost în Piaţa Victoriei în timpul intervenţiei jandarmilor de vineri seară, când au avut loc violenţe. El susţine că a primit o adresă pe data de 11, adică a doua zi după miting. Precizările vin la scurt timp după ce ministrul de Interne Carmen Dan a susţinut contrariul. Între timp, Jandarmeria a facut public şi un proces verbal semnat de procurorul militar Bogdan Ciprian Părlog. Acesta s-a autosesizat în urma evoluţiei intervenţiei de vineri şi nu a supravegheat operaţiunea jandarmilor. Iar în urmă cu puţin timp, ancheta a fost preluată integral de Parchetul General.

Klaus Iohannis: E nevoie de un dialog susținut între toate forțele de opoziție. Membrii PSD să ia foarte în serios protestele

Într-un mesaj public, președintele Klaus Iohannis a acuzat PSD că, după ce a compromis „actul de guvernare și legiferare” a venit acum și cu o „componentă represivă”. „ PSD a câștigat alegerile, însă actuala sa conducere abuzează de acest lucru pentru a ataca populația, justiția”, a spus șeful statului, făcând un apel la membrii PSD „să ia în serios protestele”. Iohannis a cerut, totodată, societății civile să rămână mobilizată, iar opoziției să creeze o alternativă la actuala putere.

Adina Apostol, victimă în Colectiv, victimă în Piața Victoriei. Ea acuză agresivitatea jandarmilor. "Am inhalat foarte multe gaze, mi s-au inflamat anumite părți ale grefelor"

Adina Apostol este unul dintre cei 33 de protestatari care au făcut până acum plângere penală la Parchetul Militar, reclamând acțiunea violentă a jandarmilor în seara de vineri, la protestul diasporei. "Am inhalat foarte, foarte multe gaze, care nu știu ce fel de gaze erau - lacrimogene sau altceva - pentru că mă ustură îngrozitor de tare gâtul, mă dor mușchii gâtului, mi s-au inflamat anumite părți ale grefelor recent puse, mi s-au înroșit, mi s-au învinețit", a declarat ea.