Mesele de sărbători sunt adevărate bombe calorice, care pot aduce multe kilograme. Fără grija unei diete, puţini sunt cei care îşi dau seama că încet, dar sigur, ajung să nu-i mai încapă hainele. Obezitatea este acum recunoscută ca boală cronică, iar medicii recomandă o nouă abordare, mai ales că provoacă şi foarte multe complicaţii. Să mănânci mai puţin şi să te mişti mai mult nu mai este suficient.
Cu numai câteva zile înainte de Paști, piețele și magazinele încep să se aglomereze. Gospodinele pornesc în căutarea celor mai bune ingrediente pentru masa de sărbătoare. Și de preferință, și a celor mai ieftine.
Un loc de poveste din inima Bucovinei ar putea fi supranumit capitala încondeierii ouălor în ţara noastră. În comuna Ciocăneşti din judeţul Suceava, localnicii păstrează cu sfinţenie cea mai importantă tradiţie. Tehnica încondeierii, transmisă din generaţie în generaţie, cere multă răbdare şi atenţie.
Coşul pentru Paște al unei familii obișnuite va fi cel mai scump din ultimii 10 ani, spun reprezentanții industriei alimentare. Creşterea preţurilor a bătut orice recorduri, iar în pragul sărbătorilor, de obicei, scumpirile își iau un nou avânt. Românii încearcă să se adapteze situației. Cumpărătorii aleg produse în cantități mai mici, iar comercianții, la rândul lor, au oferte calitative și cantitative pentru toate buzunarele.
Fermierii din toată ţara anunţă, rând pe rând, că de Paşte vor vinde mai scump carnea de miel, în comparaţie cu anul trecut. Spun că pur şi simplu nu pot evita majorarea preţului pentru că și cheltuielile au tot crescut. În nordul Moldovei, un kilogram de carne de miel va depăşi 40 de lei.
Se apropie Paștele și crescătorii de oi se gândesc deja la cea mai profitabilă perioadă din an. Mai ales că prețul pentru carnea de miel se anunță a fi mai mare și cu 30 % față de anul trecut. Totul spre necazul cumpărătorilor care vor fi nevoiți să plătească și 700 de lei dacă vor să aibă pe masa de sărbătoare friptură de miel. Ciobanii spun că nu pot să lase la preț, mai ales că în ultima perioadă s-au scumpit mult furajele.
Carnea de miel pentru Paști ne costă mai mult în acest an. Prețurile pentru marfa care a ajuns deja în magazine sunt cu aproape 20 la sută mai mari față de anul trecut. Și crescătorii de animale, și comercianții, se plâng că e un lanţ al scumpirilor care începe cu preţuri mai mari pentru utilități și hrana animalelor. Plus costurile de transport.
Masa de Paște ne va costa mai mult decât anul trecut. Producătorii anunță scumpiri între 10% și 30% la unele alimente precum carnea de miel și legumele de sezon. Fermierii reclamă că au costuri mai mari de producție cu motorina, utilitățile dar și cu hrana animalelor. Unele asociații cer autorităților controale pentru a preveni creșterile de preț speculative.
Scumpirile nu ocolesc nici carnea de miel, foarte căutată pentru masa de Paște. Crescătorii vând deja carnea cu 30 la sută mai mult faţă de anul trecut, iar preţul s-ar putea dubla în următoarele săptămâni, pentru că inclusiv furajele se scumpesc.