maşină în flăcări
Accident urmat de un incendiu puternic la Pitești. O mașină scăpată de sub control a lovit un alt autoturism apoi a ricoșat în parterul unui bloc și a luat foc. Pasagerii au ieșit singuri și au refuzat internarea. Pompierii au evacuat locatarii și au izolat zona, pentru că incendiul era periculos de aproape de conducta de gaze a imobilului.
Mașină de poliție, cuprinsă de flăcări în mers. Autospeciala tocmai fusese la reparații
O maşină de poliţie a luat foc în mers, în judeţul Bihor. Incidentul a avut loc pe şoseaua de centură a municipiului Oradea.
Mașină cu sistem GPL, distrusă de flăcări la ieșirea din Timișoara
Incendiu la ieșirea din Timișoara, spre localitatea Moșnița Nouă. O mașină a ars ca o torță din cauza unui scurt circuit la instalația electrică.

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1, între Sebeș și Sibiu. Nicio persoană nu a fost rănită. Autocarul a fost distrus în totalitate
Autocarul, care se întorcea din Franța, a luat foc marţi dimineaţa, pe autostrada A1, între Sebeş şi Sibiu. Călătorii au reuşit să coboare la timp şi nicio persoană nu este rănită, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Un polițist din Galați aflat în timpul liber a salvat un bărbat dintr-o mașină care a lovit un copac și apoi a luat foc. Șoferului i se făcuse rău
Un polițist în timpul liber a salvat miercuri, la prânz, un bărbat aflat într-o mașina care a luat foc. Victima conducea autoturismul în momentul când i s-a făcut rău și a pierdut controlul volanului, izbindu-se de un copac. Polițistul era în trecere și, împreună cu alți oameni, a reușit să scoată victima din mașină.

O mașină în care se aflau doi tineri a luat foc în Hunedoara. Ei au reușit să se salveze
O mașină în care se aflau doi tineri, de 18, respectiv 19 ani, a luat foc, miercuri dimineața. Ei au reușit să se salveze, însă au suferit arsuri la nivelul mâinilor, picioarelor și în zona feței, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Un autoturism a luat foc pe Autostrada Soarelui, în Călărași. Coloană de mașini spre Capitală
O mașină a luat foc duminică după-amiază pe Autostrada Soarelui, în zona localității Dragalina, județul Călărași, pe sensul spre Capitală. Traficul a fost restricționat.
O mașină aflată în trafic, în Capitală, a luat foc
Momente de panică în Capitală în această dimineață. O mașină aflată în trafic a luat foc, pur și simplu.

O mașină a luat foc pe A2, în localitatea Dor Mărunt. Șoferul și-a pierdut viața
Un bărbat a decedat, luni dimineața, după ce autoturismul său a luat foc pe A2 București-Constanța, la kilometrul 77 pe sensul către litoral, pe raza localității Dor Mărunt, a informat Centrul Infotrafic al IGPR.
- 1
- 2