maşini vechi

Peste 30.000 de maşini care poluează vor fi eliminate din circulaţie prin intermediul programului "Rabla Local", derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Programul „Rabla Local”, pentru casarea autovehiculelor uzate, începe pe 31 iulie. Numărul de rable pentru care se acordă vouchere este limitat, în funcţie de localitate
Începe programul Rabla Local, în care autoritățile locale oferă câte 3.000 de lei celor care casează o mășină veche. Este a patra încercare de implementare a programului. De luni, proprietarii maşinilor vechi pot depune cererile pentru primirea banilor pe care îi pot cheltui cum vor. Este limitat însă numărul de rable pentru care se acordă vouchere, în funcţie de localitate.
Un olandez bogat și-a scos la vânzare colecția sa de mașini vechi, ascunsă câteva decenii. Cele 240 de automobile ar putea valora 13 milioane de euro
O colecție impresionantă de mașini vechi, de lux, va fi scoasă la licitație. Autoturismele au stat într-un depozit câteva decenii. Au aparținut unui olandez misterios, care le-a cumpărat și apoi le-a ascuns, de teamă că îi vor fi furate. Ajuns la o vârstă înaintată, olandezul a decis să vândă mașinile unei case de licitații, pentru că nu are moștenitori.
Dintre cele 40 de milioane de autoturisme din Italia, 20 la sută au peste 20 de ani vechime. Proprietarii preferă să le repare decât să cumpere unele noi
Italia este o țară îmbătrânită, nu doar ca populație, ci și când vine vorba de mașini. Milioane de rable circulă pe străzi și aduc aminte de filmele clasice din cinematografie. Cu 40 de milioane de autovehicule în circulație, Italia are al doilea parc auto ca dimensiune din Europa, după Germania. Însă este și cel mai îmbătrânit dintre marile țări.
Se lansează programele Rabla Clasic şi Rabla Plus și vin cu noutăți. Prima de casare pentru o maşină veche va ajunge la 7 mii de lei
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus iau startul astăzi și vin cu noutăți. Prima de casare pentru o maşină veche va ajunge acum la şapte mii de lei, iar dacă vor fi predate două maşini, valoarea ecotichetului va fi 10.000 de lei.
Programele de înlocuire a mașinilor vechi, Rabla Clasic și Rabla Plus, încep pe 24 martie. Buget de 240 de milioane de lei pentru Rabla Local
Programele de înlocuire a mașinilor vechi, Rabla Clasic și Rabla Plus, reîncep peste două săptămâni, pe 24 martie. Bugetul a fost majorat, la 1,5 miliarde de lei. În plus, va porni și Rabla Local, programul prin care primăriile se implică pentru eliminarea mașinilor poluante.
A patra încercare pentru programul “Rabla Local”. 3000 de lei în schimbul unei mașini mai vechi de 15 ani
A patra încercare ar putea fi cu noroc pentru programul “Rabla Local”. Ministerul Mediului îl anunţă pentru primăvara acestui an, după ce, în 2022, a fost amânat din cauză că primarii nu au vrut să contribuie cu mai mult de 20% din primă, pe motiv că nu au bani în buget. Programul presupune ca fiecare proprietar care renunță la o mașină mai veche de 15 ani să primească 3.000 de lei.
România rămâne "cimitirul auto al Europei", deși a scos anul trecut din trafic 100.000 de mașini mai vechi de 8 ani
Prin intermediul programelor Rabla, România a scos anul trecut din trafic 100.000 de mașini mai vechi de 8 ani. Cu toate acestea, țara noastră rămâne în continuare "cimitirul auto al Europei". Parcul auto de la noi este format, în majoritate, din vehicule mai vechi de 15 ani, importate la mâna a doua. Soluţia ar fi taxarea în funcţie de gradul de poluare, spun activiştii de mediu.

Raport: Programul de casare a autovehiculelor trebuie să funcţioneze alături de impozitare, pentru a descuraja introducerea maşinilor poluante
Reprezentanţii asociaţiei 2Celsius recomandă interzicerea înmatriculării vehiculelor cu norma Euro între non-Euro şi Euro 4 cât mai curând posibil şi introducerea unui regim fiscal pentru cele mai poluante maşini de pe drum, în urma analizei programelor Rabla şi Rabla Plus, potrivit Agerpres.