Măști pentru persoane cu venituri mici. Primele ar putea fi distribuite peste o săptămână

Peste două milioane de români cu venituri mici așteaptă măștile gratuite promise de guvern încă din luna mai, în condițiile în care, azi, în jumătate din țară nu mai poți merge în locuri aglomerate fară mască. Primele ar putea fi distribuite peste o săptămână, le transmite premierul Ludovic Orban. Achiziția a fost întârziată de procedurile greoaie și de contestații.

Guvern: Peste 1 milion de persoane vor primi măști de protecție. 150 de milioane de lei, alocate

Peste un milion de români cu venituri foarte mici vor primi măşti de protecţie, gratuit, de la Guvern. O ordonanţă de urgenţă iniţiată de Ministerul Sănătății, în baza deciziei de ieri a Parlamentului, va fi aprobată în şedința de azi a Executivului. Nu se știe deocamdată când vor ajunge măştile la oameni, având în vedere că procedura este destul de complicată. Costul total va fi de 150 de milioane de lei.

Proiect de lege: măști gratuite

Mai mulţi parlamentari PSD şi Pro-România au întocmit un proiect de lege care prevede ca fiecare român să primească gratuit, din partea statului, câte 30 de măşti de protecţie. Acestea ar urma să fie distribuite de autorităţile publice locale.