masuri coronavirus spania
De astăzi au intrat în vigoare noile restricții pentru regiunea Madridului. În ciuda faptului că zeci de cartiere din capitală și din câteva orașe învecinate au fost izolate, străzile au fost la fel de circulate. Și asta pentru că oamenii au avut voie să mearga la serviciu, la școală sau la cumpăraturi. 200 de polițiști au fost mobilizați pentru a face controale selective. Protestele au continuat și astăzi în fața Guvernului.
37 de zone din regiunea Madridului în care locuiesc şi câteva mii de familii de români vor fi izolate de săptămâna viitoare
Guvernul regional spaniol a luat noi măsuri restrictive după ce numărul cazurilor zilnice, depistate în comunitate, a depăşit patru mii, iar 25 la sută din infectări provin din aceste zone. Cu detalii vine corespondentul TVR în Spania, Oana Dobrescu.
Probleme la început de an școlar în Spania
Școala a început astăzi în doar 5 din cele 17 comunități autonome din Spania. Intrarea în unitățile de învățământ s-a făcut gradual după un program strict, iar copiii au așteptat la rând să li se ia temperatura și să se dezinfecteze. Cei de peste 6 ani au stat la ore cu mască, iar la ieșirea de la școală unii copii s-au plâns părinților că a fost greu de suportat.
Spania închide cluburile de noapte şi interzice fumatul pe stradă unde nu se poate respecta distanţa de siguranţă
Spania a decis vineri să închidă cluburile de noapte şi să interzică fumatul pe stradă acolo unde menţinerea distanţei de siguranţă nu poate fi respectată. Sunt doar două dintre măsurile menite să reducă o creştere a numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus, a declarat vineri ministrul spaniol al sănătăţii Salvador Illa, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
EXCLUSIV Provincia spaniolă Malaga a înființat Patrula COVID. Polițiștii se asigură că oamenii respectă normele sanitare
Ofițeri de poliție străbat zonele turistice cele mai aglomerate pentru a se asigura că oamenii respectă normele sanitare de siguranță. În acest sfârșit de săptămână polițiștii au patrulat prin cluburile de noapte, considerate zonele cu riscul cel mai ridicat de infectare.
EXCLUSIV | Românii din Spania care trăiesc din turism se tem de COVID-19
Mulți dintre românii care trăiesc din turism în Spania se tem că un al doilea val de infectări le-ar închide definitiv afacerile. Numărul cazurilor de Covid-19 a crescut de 4 ori în ultima lună, iar restricțiile s-au extins în toate comunitățile autonome. Străinii nu se mai încumetă să-și petreacă vacanțele în Peninsula Iberică și încasările au scăzut dramatic. Un reportaj în EXCLUSIVITATE, realizat de Oana Dobrescu.
Britanicii care se întorc din Spania trebuie să stea 14 zile în carantină
Spania a primit o nouă lovitură în încercarea de a reporni turismul. Guvernul de la Londra a anunțat că Peninsula Iberică este din nou considerată zonă roșie și toți britanicii care merg acolo în vacanță trebuie la întoarcere să stea în carantină 14 zile. Decizia, luată peste noapte, vine dupa creșterea numărului de cazuri raportate în Spania care insistă însă că situația este sub control.
EXCLUSIVITATE. Măsuri radicale în Spania: Purtarea măștii devine obligatorie și în aer liber
În Spania, numărul infectărilor cu noul coronavirus crește de la o zi la alta, în special în rândul tinerilor, care merg în cluburi sau la petreceri private fără a ține cont de măsurile de siguranță. Așa că mii de localuri de noapte vor fi închise de astăzi, iar masca va fi obligatorie peste tot, cu excepția Madridului. Românii care lucrează în restaurante stau și câte 10 ore cu masca pe față. Corespondentul TVR Oana Dobrescu a stat de vorbă cu unii dintre ei. Un reportaj în exclusivitate.
Jumătate din Spania intră în cea de-a treia fază de relaxare a restricțiilor impuse de coronavirus
De astăzi, jumătate din Spania intră în cea de-a 3-a fază de relaxare a restricțiilor. Vor fi eliminate toate intervalele orare pentru ieșirile în aer liber și se va putea circula din nou între provincii. Se redeschid parcurile tematice, grădinile zoologice și acvariile și se vor relua activitățile turistice. Autoritățile sanitare au mai eliminat din restricții și în zonele aflate în faza a doua.